Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a organizat marți, 8 octombrie, o conferință de presă care a avut ca scop informarea mass media cu privire la pericolul în care se află operatorul strategic, Societatea Apă-Canal Ilfov și, implicit, Masterplanul pentru introducerea rețelelor de apă și canalizare în tot județul. Problemele au apărut din cauza refuzului unor consilieri locali de a mări capitalul social al societății amintite.
Președintele Consiliului Județean Ilfov și-a început alocuțiunea cu un remember al perioadei 2007-2012 când, așa cum a subliniat vorbitorul, regiunea București-Ilfov a pierdut 320 de milioane de euro, cu care ar fi urmat să se finanțeze un incinerator de deșeuri. Acesta ar fi rezolvat definitiv problema gestionării gunoiului și ar fi putut produce, totodată energie termică și electrică. Marian Petrache și-a exprimat părerea că principalele cauze ale acestui eșec le-au constituit „lipsa comunicării, neștiința, orgoliile și ambițiile”.
ADIA și principiul solidarității
Președintele CJI a ținut, în continuare, o pledoarie în favoarea proiectului de introducere a rețelelor de apă și canalizare pe întreg teritoriul județului. „Contrar celor ce ar putea să creadă unii oameni, Ilfovul este unul dintre județele în care acest serviciu de alimentare cu apă și canalizare este mult mai puțin dezvoltat decât în alte județe. Motivul principal este faptul că Ilfovul n-are o reședință de județ. Vă dau un exemplu concret, Iașul. În județul Iași, orașul reprezintă peste 50% din populația județului, bineînțeles că Iașul are canalizare și alimentare cu apă, moment în care ponderea acestor structuri reprezintă mai mult de 50 la sută. În Ilfov, neavând o reședință de județ, sunt multe localități și orășele mici, încât noi avem maximum 30-35% în administrare astfel de servicii. Singura posibilitate de a extinde aceste servicii este accesarea de fonduri europene”, a explicat președintele CJI. El a mai amintit și de proiectul aflat în derulare în 8 localități ilfovene, care a beneficiat de finanțare din fonduri europene. „Lucrăm acum pe un exercițiu financiar de vreo 70 de milioane de euro, plus TVA, început foarte târziu, în 8 localități din 40 câte are județul Ilfov. Astăzi, după un an de zile de discuții cu primarii, în încercarea de a-i face să înțeleagă importanța acestui serviciu și unicitatea proiectului, sunt 29 de localități și cu CJ 30. Deci putem vorbi de un operator regional. Vă veți întreba, desigur, de ce avem nevoie de un operator regional. La nivelul Bucureștiului, unde există un singur operator și, având în vedere numărul mare de abonați, prețul de cost al serviciului este unul destul de accesibil pentru consumatori. Ilfovul are 40 de localități, fiecare cu bugetul lor, unele mai mici, altele mai mari. De aceea, nu se poate ca fiecare localitate să aibă un serviciu de alimentare cu apă astfel încât fiecare cetățean să poată accesa acest serviciu. Motiv pentru care și la Ilfov, ca și în alte părți, trebuie să existe un operator regional, care să permită accesul tuturor cetățenilor la acest serviciu. Și aici mă refer la preț.
Nerespectarea angajamentelor față de UE, atrage sancțiuni drastice
Președintele Marian Petrache a amintit despre ratarea acestui obiectiv, pentru a face o paralelă cu situația în care se află acum Masterplanul pentru apă și canal în Ilfov. Astfel CJI este în pericol de a pierde o finanțare de peste 300 de milioane de euro din cauza obtuzității unor consilieri și a unor interese ascunse care vizează această investiție. Petrache a arătat că „dacă până la 31 decembrie 2015, România nu reușește să lege la rețelele de canalizare și de alimentare cu apă 80 la sută din cetățenii ei, e pasibilă de amenzi care ar putea ajunge până la 200 de mii de euro pe zi. Un stat membru a pățit acest lucru și a plătit vreo 300 de milioane de euro amenzi, până când a reușit să realizeze acel obiectiv pe care și-l propusese. Același lucru ni se întâmplă în cazul gestionării deșeurilor”. El a mai subliniat că fondurile amintite reprezintă singura oportunitate pentru a duce la bun sfârșit angajamentele asumate față de Uniunea Europeană. „Aici intervine teama mea, de aceea am organizat această conferință de presă, pentru că este posibil să pierdem acest tren și cu altul nu ne vom mai întâlni”, a precizat Marian Petrache.
„Mi s-a spus că a fost o decizie politică”
Deși Masterplanul este definitivat, mai există un hop de trecut. Cel al operatorului regional. În județ există o societate comercială, înființată în 2009, ai cărei acționari sunt Consiliul Județean și primăriile afiliate în cadrul Asociației pentru Dezvoltare Intracomunitară – Apa (ADIA) și anume, Societatea Apă-Canal Ilfov, care are toate premisele să devină operatorul regional necesar. Dar, din cauza managementului defectuos, până în noiembrie 2012, societatea a ajuns în pragul falimentului, acumulând arierate și datorii apreciabile. De aceea, societatea are nevoie de o infuzie financiară printr-o mărire de capital. „Ilfovul este, astăzi, în fața unui Masterplan de 366 de milioane de euro. Este printre puținele județe care are totul pregătit și, în câteva luni de zile ar putea să deschidă finanțarea din fonduri europene, pentru cele 29 de localități prinse în acest an. Ați văzut, în vară, cum a fost cu conflictul cu PSD-ul. Am spus că e posibil ca să fie un conflict mascat, iar, de fapt, interesul să fie pe ADIA. Consiliul Județean trebuie să finanțeze Societatea de Apă și Canal, ea era în faliment la data când l-am preluat, cu eforturi susținute am scos-o „la lumină”, dar mai este nevoie de 8,4 milioane de lei pentru a ieși total din faliment. Este nevoie de o mărire de capital. La ultima ședință a CJ a fost refuzată această mărire de capital. Dar se mai întâmplă ceva, care mă sperie. După ce am trecut prin instanțele judecătorești decizia de formare a ADIA cu cele 29 de localități, am primit informația că 1 Decembrie și Berceni s-au retras din Asociație. Am telefonat și eu la 1 Decembrie să întreb de ce a ieșit din serviciu, după ce i-am explicat importanța acestuia. Mi s-a spus că a fost o decizie politică. Vreau să cred că, deciziile privind lucrurile de o importanță foarte mare, pe care unii politicieni le tratează cu multă ușurință, nu pot fi luate în baza unor decizii politice și trebuie luate în urma unei analize economice. Transmit un mesaj, pe această cale: este vorba de un lucru foarte serios și cei care doresc să distrugă acest serviciu, trebuie să-și asume această responsabilitate! De asemenea, îi rog pe cei care vor să iasă, să o facă mai repede. Interesele economice nu au ieșit la suprafață, dar când vorbim de un proiect de peste 300 de milioane de euro pentru un serviciu care ar putea să alimenteze, mâine, 400 de mii de locuitori, din jurul Bucureștiului, e clar despre ce discutăm. (…). Încă o dată, trag un semnal de alarmă și-i rog pe primari să gândească bine la deciziile pe care le iau și să nu fie unele politice și să fie unele în interesul cetățenilor pe care îi reprezintă”, a declarat Marian Petrache.