Se ştie că la Mogoşoaia sunt mulţi florari iar frumuseţea aranjării florilor este transmisă din generaţie în generaţie. Motiv pentru care, în ultima duminică însorită, pe 9 noiembrie, în Parcul Brâncovenesc Primăria a organizat un Atelier de Ikebana pentru copii. Micuţii au învăţat astfel să confecţioneze trandafiri din frunzele din parc şi apoi să realizeze diferite aranjamente.
Ce este Ikebana?
Una dintre cele 5 arte tradiţionale japoneze, Ikebana înseamnă în traducere « calea florilor » şi este arta de a aranja florile. De fapt, Ikebana are la origine obiceiul de a duce ofrande florale la templele budiste care a început în secolul VI în China. Spre deosebire de aranjamentele florale din Occident (unde ne situăm şi noi din acest punct de vedere) în care se acordă o mare importanţă cantităţii şi culorii florilor, aranjamentul floral japonez creează o armonie liniară a florilor, cu accent pe tije, frunze şi vasul care păstrează aranjamentul.
Structura completă a unui aranjament floral japonez este axat pe trei puncte principale care simbolizează cerul, pământul şi umanitatea exprimate prin asimetrie, spaţiu şi profunzime.
Nu în ultimul rând, ikebana a fost studiată în şcoli, alături de ceremonia ceaiului şi caligrafie şi era obligatoriu ca o femeie să ştie şi să aranjeze florile dacă voia să se căsătorească.
Micii florari la lucru !
Copiilor adunaţi la Mogoşoaia li s-au spus cele scrise anterior despre Ikebana şi în consecinţă au plecat au plecat în parc în căutarea frunzelor. După câteva minute scena alăturată fântânii arteziene din Parcul Brâncovenesc semăna cu un tablou de Corneliu Baba datorită frunzelor de diferite culori. Şi ce dexteritate au avut copiii ! Dovadă că nu le trebuie decât un strop de idee pentru a prinde direcţia bună şi frumoasă a desăvârşirii lor.
3 ore de iubit Natura
Ce spune responsabilul cu evenimentele al Primăriei Mogoşoaia, Ştefana Mireţ despre ikebana pentru copii: «Ideea Atelierului a fost aceea de a-i învăța pe tineri să se uite în jurul lor și să perceapă frumosul din lucrurile care îi inconjoară. De asemenea ne-am dorit să îi stimulăm să își dea frâu liber imaginației și să se joace cu formele, texturile și clișeele din jurul lor. Ne-am bucurat că la atelier au participat atât copiii din Mogoșoaia, dar și cei din localitățile învecinate. Când a venit vorba de coronițe din frunze copii s-au grupat pe echipe și s-au întrecut în găsirea de ornamente pentru ele ca să fie câștigători. Nu i-am uitat nici pe cei foarte mici care au învățat tehncii de imprimare cu frunze.
Dovada cea mai grăitoare pentru faptul că le-a placut ideea noastră atât copiilor, cât şi părinţilor care s-au implicat la fundiţe pe aranjamente, o constituie durata Atelierului. Programasem o oră şi nici nu ştiu când am depăşit 3 ore. Au fost peste 50 de copii, iar la final am făcut o expoziție cu aranjamentele lor. Participanții le-au luat acasă și-l vor răsplăti curând pe Moș Crăciun care va trece pe la ei.»
Foto: Primăria Mogoşoaia