Noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 este mult simplificat faţă de programul anterior. Femierii vor avea la dispoziţie formulare tip și „sesiuni continue” de depunere a proiectelor precum şi punctaje suplimentare pentru cei care integrează producţia. Startul sesiunilor de depunere a dosarelor se dă în luna mai a acestui an.
Noul PNDR va introduce un sistem de achiziții publice pentru întreprinzătorii privați, mult simplificat față de programul anterior. Se încearcă, de asemenea rezolvarea unei probleme structurale existentă în agricultura României și anume stimularea celor care nu mai exportă materie primă ci produse procesate. Pentru cei care integrează producția, PNDR va acorda punctaje suplimentare. Totodată, fermierii mici și mijlocii vor putea accesa proiecte-tip elaborate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, fiind astfel scutiți de cheltuielile pentru consultanță, a anunțat șeful MADR, Daniel Constantin.
Mai mulți bani pentru irigații și sesiuni continue
O atenție deosebită se va acorda sistemelor de irigații. Bugetul alocat acestor sisteme va crește de două ori și jumătate, atingând un cuantum de 370 de milioane de euro, sumă considerată suficientă pentru a rezolva problemele din domeniu.
Ministrul Constantin a mai anunțat o noutate în cadrul PNDR. El a precizat că noul program prevede sesiuni continue de depunere a proiectelor, pentru toate cele 14 măsuri cuprinse în acesta, cu evaluări lunare sau trimestriale. Potrivit ministrului, primele măsuri pe care se vor putea depune proiecte, începând cu luna mai, vor fi „Investiţiile în exploataţii agricole” şi fermele de familie. PNDR este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investițiile private și publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală pentru perioada 2014 — 2020 este de 8,015 miliarde de euro pe aceste programe.