Grădiștea de ziua ei. A doua ediţie a unei datini recente
„Comuna mea sunt eu. Fiecare în parte şi toţi, laolaltă” – iată mesajul de luni, 9 iunie, al grădiştenilor. Generaţii adunate cu mic, cu mare, la frumoasa sărbătorire a zilei localităţii lor vechi, de secole. Aici îşi aştern viaţa rânduită pe vârste, cu îndatoriri şi credinţă.
Oamenii de aici au avut şi şansa aflării unui primar destoinic – Mihai Toma – cu respect pentru ei. Dar şi pentru localitatea căreia îi gospodăreşte priorităţile. Aşa au apărut construcţiile noi ale grădiniţei, bisericii şi primăriei. Sunt dovezi contemporane ale civilizaţiei, în dezvoltare.
Sărbătoarea care continuă începutul unei tradiţii
Verva şi antrenul oamenilor veniţi la aniversarea „Zilei comunei” Grădiştea au fost însufleţite. Spectatori de toate vârstele, părinţi, copii, cadre didactice şi oaspeţi – au participat la atmosfera destinsă şi s-au bucurat din plin la acest eveniment.
La Grădiştea, sub umbrare
Sărbătoarea grădiştenilor a s-a petrecut după inima, sufletul şi credinţa lor. Preotul Vasile Ailioaei, parohul Bisericii Podeanu, din Protoieria I a Capitalei, a împărţit traducerea lucrării de care s-a ocupat – „Omilii la Evanghelii”, scrisă de Abatele Dehaut, pe la 1860. („Omilii” înseamnă explicarea Sfintei Scripturi, prin cuvântări bisericeşti). Părintele ne-a mărturisit: „Apariţia cărţii este demersul meu, de suflet. E un tratat important de arheologie biblică a multor localităţi din Ţara Sfântă, din vremea Mântuitorului Iisus. M-am bucurat de invitaţia participării la „Festivalul Grădiştei” şi am decis că este un moment frumos pentru răspândirea volumului pe care l-am tradus”.
Gazde şi oaspeţi ai distracţiei şi bunei dispoziţii
Spectacolul a durat dinaintea amiezii, până seara. Scena a fost un carusel neîntrerupt al programelor artistice. Copiii au marcat debutul petrecerii. Ore în şir s-au perindat momentele lor de dansuri, cor, scenete, interpretate cu vervă şi prospeţime. Primarul a oferit diplome şi câte un premiu în bani, vârstnicilor grădişteni, care au împlinit 50 de ani de căsătorie. La fel, a înmânat „Diplome de Excelenţă” celor care au contribuit, prin vrednicie, la propăşirea comunităţii. Au urmat recitalurile consacraţilor, aplaudate îndelung de cei peste 3.000 de spectatori participanţi la acest eveniment admirabil: Grupul etno „Nemuritorii”, Steliana Sima, Gherghina Ilie, Fuego, frumoasa Antonia şi alţii.