Amenzi de la Fisc
Persoanele fizice şi firmele care nu îşi declară impozitele datorate statului, obligaţii care sunt însă descoperite de Fisc, în cuantum mai mare de 50 lei, vor fi obligate să achite o „penalitate de nedeclarare“ de minimum 10% din sumă, care va fi majorată la 100%, dacă datoria rezultă din evaziune. Persoanele fizice şi firmele care vor plăti această penalitate de nedeclarare nu vor fi însă scutite de achitarea celorlalte plăţi, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente datoriilor. Noua penalitate a fost introdusă în ultima formă a proiectului noului Cod de Procedură Fiscală, deşi la începutul anului a fost puternic contestată de către mediul de afaceri.
Tranzacție bancară
OTP Bank România, membră a grupului maghiar OTP, a semnat un contract pentru achiziţia subsidiarei din România a băncii portugheze Millennium bcp, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 39 milioane de euro, care include cumpărarea acţiunilor şi costurile de integrare. Discuţiile dintre OTP şi Millenium au început în octombrie 2013, iar pentru a fi încheiată cu succes operaţiunea sunt necesare aprobări din partea Băncii Naţionale a României, Băncii Naţionale a Portugaliei, Comisiei Europene şi Consiliului Concurenţei. Banca preluată ocupa la finele anului trecut poziţia 22 în sistemul bancar, cu active de circa 635 milioane euro şi o cotă de piaţă de 0,8%. Ca urmare, OTP îşi va majora cota de piaţă la 2,1% şi va urca pe poziţia 11 în topul instituţiilor bancare.
Impozitul pe clădiri, mai mare
Impozitul va creşte, de anul viitor, cu o sumă modică pentru toate apartamentele din blocuri cu peste trei etaje şi opt apartamente şi cu câteva zeci de lei pentru locuinţele din clădiri vechi de peste 30-50 ani şi va fi redus pentru locuinţele spaţioase, mai mari de 150 metri pătraţi. Fiecare familie care locuieşte într-un apartament dintr-un bloc cu mai mult de trei etaje şi opt locuinţe va plăti de anul viitor cu până la 10 lei în plus, suma totală pe care administraţia statului o va colecta astfel suplimentar urmând însă să se ridice la câteva zeci de milioane de lei, având în vedere că în România sunt locuite aproximativ 3,6 milioane apartamente.
Prea puțină carne
Consumul de carne şi produse din carne a scăzut cu aproximativ 25% în ultimii cinci ani, din cauza diminuării puterii de cumpărare, şi se află pe un trend descendent şi în prima parte a anului în curs, a declarat Ovidiu Duşleag, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC). „Piaţa de mezeluri a scăzut cu 20-25% în ultimii cinci ani. Estimările iniţiale pentru acest an prognozau o creştere zero, dar cei mai recenţi indicatori arată o scădere de 1-2%“, a mai spus Duşleag. Acesta a afirmat că în UE, consumul mediu de carne pe cap de locuitor este de aproximativ 85 kilograme pe an, în timp ce în România este mai mic cu cel puţin 25%.