În urma cercetărilor sociologice efectuate de către cei doi aliați care formează Alianța Creștin Liberală, a fost desemnat candidatul din partea acestei alianțe politice la alegerile prezidențiale din noiembrie. Acesta este președintele PNL, Klaus Iohannis, care a declarat, în urma acestei decizii, că dorește să schimbe regulile jocului politic.

Candidatul comun al ACL pentru funcţia de preşedinte al Românei a fost desemnat după ce, luni, au avut loc reuniuni ale PDL şi PNL, în care au fost discutate rezultatele cercetărilor sociologice realizate. PDL a decis, cu doar un vot împotrivă (56 „pentru” şi unul „împotrivă”), ca liderul PNL Klaus Iohannis să fie candidatul ACL la alegerile prezidenţiale şi, în unanimitate, ca prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu să fie candidat pentru funcţia de premier. Surse democrat-liberale au precizat că, potrivit sondajului comandat de PNL, Klaus Iohannis ar fi înaintea lui Cătălin Predoiu cu doar 4-5 procente, dar cu posibilitate de creştere. „Sondajul comandat de PNL, întocmit după altă metodă, arată că Klaus Iohannis ar fi votat de aproximativ 60% din electoratul ACL, în timp ce Cătălin Predoiu de 40% din acest electorat”, au mai spus sursele citate. În ambele sondaje, PSD ar avea 37-38%, iar ACL 33-34%.

Klaus Iohannis a declarat că, dacă va fi ales președinte, va garanta direcţia occidentală, orientată spre Vest, a României, precum şi independenţa Justiţiei. Totodată, el a afirmat că își propune să schimbe regulile jocului politic de până în prezent, arătând că îşi doreşte „mai puţină gălăgie şi mai multă seriozitate în exercitarea funcţiei prezidenţiale.”

El a menţionat, toto­dată, că noul model de politică al instituţiei prezidenţiale este al respectului, seriozităţii, competenţei, rezultatelor. 

„Cred că în următorii zece ani preşedintele are datoria de a se implica, de a construi dezbateri, consens în jurul temelor mari. (…) Misiunea preşedintelui e de a găsi numitorul, de a pune la masa dialogului pe toţi cei interesaţi, nu de a genera tensiune în societate pe aceste teme. În viziunea mea, preşedintele trebuie să fie integrator, mediator, capabil să genereze consens între instituţii, consens în societate”, a spus Iohannis. 

El a mai, spus pe de altă parte, că nu va transforma instituţia prezidenţială într-o instituţie slabă şi că va fi ferm în faţa derapajelor de la statul de drept sau în faţa exceselor politicienilor.