Săptămâna asta au năvălit cifre. False sau nu, un lucru e clar. Acela că situaţia e în ceaţă. Deasă. Preşedintele acuză: e”Re-Ce-Si-U-Ne!” Premierul Ponta nu se lasă: ceva, ar fi adevărat, dar e numai o încetinire a economiei. Campania electorală ajustează din mers opiniile. Şi cifrele. Totul depinde de locul în care priveşti bilanţurile. Adică, de pe care mal al apei te afli: drept sau stâng. Oricum, nu e cacialma. E limpede că motoarele economiei naţionale şi-au redus turaţiile.
Joia trecută, pe 14 august, Băsescu a ieşit la rampă, cu învinuiri dure, grave, la adresa administraţiei şi politicienilor. „Liderii marilor formaţiuni politice, de la Putere şi de la Opoziţie, sunt la fel de irensponsabili şi de mincinoşi, fie că vorbim de Ponta, fie că vorbim de Iohannis, fie că vorbim de Blaga. PSD, PNL şi PDL îi mint pe români pentru a le lua voturile. Îi mint pe cei din economie pentru a lua bani de campanie. Vor băga ţara în criză. Acum suntem doar în recesiune (…).Văd că şi INS-ul – care a lansat o minciună prin omisiune – revine şi îşi aduce aminte, că a folosit un formular standard din 2009. Cum e posibil să ne spună UE că am intrat în recesiune şi nu Institutul de Statistică al ţării noastre? Am impresia că este a treia instituţie care capotează, sub control politic (…). Au făcut ce a făcut şi şeful lor, (Victor Ponta, n.n.). Au plagiat un formular din 2009 şi de asta au omis să spună că am intrat în recesiune (…). Încă nu e prea târziu. Încă se pot lua măsurile adecvate evitării unei intrări în criză. Iar criza e aproape (…). Au ascuns cifrele şi au făcut nişte desene”, a fost sentinţa lui multiplă.
Replica a apărut imediat. Primul-ministru a spus: „Când vorbim despre economie, mizeriile lui Băsescu nu cred că sunt importante. Trebuie să le spunem oamenilor cum stăm. Pe primul semestru 2014, față de primul semestru 2013, avem o creștere, 2,6%. Important e altceva: că avem 150.000 de locuri de muncă în plus și că avem încasări bugetare și pe fonduri europene (…). Și asta înseamnă că România va reuși mai puțin să își mențină ritmul de creștere economică și de creare de locuri de muncă, doar pe piața europeană. Trebuie să ne îndreptăm către celelalte piețe, către Turcia, către China, către zona asiatică, către Africa”, a afirmat premierul Ponta.
La care, Liviu Voinea, ministrul Bugetului, a adăugat: „Nu este recesiune. Vorbim de calcule parţiale ale Statisticii“. Voinea a susţinut că scăderea produsului intern brut – de 0,2% din trimestrul I al anului, 2014 faţă de trimestrul IV al anului 2013 – nu este reală, ci e determinată de o reajustare, facută de Institutul National de Statistică (INS) care suferă modificări, până la sfârşitul acestui an“.
Aşadar, „reajustarea” „suferă”? Ea e la necaz greu? Păi, oamenii, ce să mai spună? Până la definiţii politicianiste, dicţionare şi campanie electorală, iată pacostea: oficial, sunt 700.000 de români care îşi caută un loc de muncă. Sunt cu 19.000 mai mulţi, decât acum patru ani. Oricum, faţă de atunci, străinii investesc mult mai puţin în ţara noastră.