N-am spus-o eu, ci candidata la președinție, Monica Macovei. Adevărul este că „spectacolul” de lansare a candidaturii lui Victor Ponta, model nord-coreean, de pe Arena Națională, care s-a vrut grandios dar a fost mai mult grandoman(iac), mi-a dat fiori și mi-a trezit amintiri pe care le credeam de mult cuibărite într-un ungher întunecat al memoriei. Mi-am adus aminte, așadar, cum eram duși „cu școala” sau „cu întreprinderea” să întărim armata de aplaudaci a lui Ceaușescu, la diferite ocazii festive. De la întoarcerea din vizitele de lucru, „solii de pace și colaborare”, până la congrese sau sărbători mai mult sau mai puțin naționale „turma” de oameni ai muncii era târâtă, pe bază de convocator, să umple stadioane pentru a-și manifesta dragostea nețărmurită pentru „iubitul conducător”. După doar 25 de ani, iată, istoria se repetă, halucinant, la lansarea candidatului PSD la alegerile prezidențiale, iar „Vik Pon-Ta” calcă îngrijorător pe urmele lui Kim Jong-Un. Dacă acum avem parte de asemenea manifestări, oare ce ne așteaptă dacă Ponta ajunge președinte? Nu vreau să mă gândesc! Mulți ar spune că exagerez. Dar eu mă îngrijorez atunci când văd că mecanismele fostei „județene de partid” au rămas intacte și funcționează perfect și după Decembrie ’89. Acum, ca și atunci, organizațiile județene ale PSD au acționat conform directivelor de la „Centru”, pentru a aduna 70.000 de oameni care să umple stadionul din bulevardul Basarabiei. Mobilizarea a fost exemplară, semn că vechile reflexe au rămas la fel de vii ca odinioară. Totul s-a făcut pe bază de tabel convocator, iar fiecare organizație a avut o „normă” de participanți. Am informații că într-un județ norma a fost de 4.000 de persoane, adică mai mult de 1% din populația acestuia… Peste 1.000 de autocare au cărat la București zecile de mii de aplaudaci de ocazie. Mulți dintre aceștia au fost însă mituiți, după cum ei înșiși au mărturisit. Ei au primit sume de bani (în medie, 100 de lei) pentru a veni să-l preamărească pe neprețuitul fiu al poporului. Doar că, în ciuda stimulentelor, la scurt timp după începerea manifestărilor, mii de participanți au șters-o englezește, plictisiți de discursul sforăitor-demagogic al candidatului PSD. Una peste alta, se vehiculează că toată distracția a costat, ia, acolo, un „mizilic” de vreo 2 milioane de euro. Din păcate, scenariul s-ar putea repeta și la scrutinul din noiembrie, când, pentru un pumn de arginți, o parte din electoratul pauperizat cu bună știință în ultimele decenii, va da buzna să voteze o fantoșă jalnică a acelorași baroni locali. Iată, așadar, oferta celui mai mare partid din România la funcția supremă în stat. Eu unul, sunt dispus să-i acord circumstanțe atenuante „Micului Ceaușescu”. El este captiv. Captiv în chingile intereselor baronilor locali. E atât de evident, încât nimeni nu se mai îndoiește de această ipostază. Baroni care, așa cum spuneam mai sus, sunt tributari, pe de o parte, reflexelor înrădăcinate de comunism în mințile lor, iar pe de altă parte, unei lăcomii lipsită de scrupule. Astfel încât Pon-Ta, și el avid, la rândul său, de putere, a acceptat, cu o perversitate vecină cu masochismul, rolul pregătit de armata baronilor locali, nostalgici ai vremurilor de curând apuse.
