Investiţii rămase „de căruţă”

Un blestem plutește, parcă, asupra investiţiilor în infrastructură, în România. De 25 de ani, ne chinuim să construim șosele și autostrăzi, dar rezultatele sunt penibile. Șoseaua de Centură a Capitalei, nu face excepţie acestei „ reguli”. Șoferii mai au de îndurat încă multă vreme calvarul unei deplasări de-a lungul inelului rutier care înconjoară cel mai mare oraș al ţării.

Vă arătam, într-unul din numerele trecute ale publicaţiei noastre, ce se întâmplă cu pasajul rutier de la Domnești, cel care ar trebui să rezolve situaţia traficului infernal din zonă. Președintele CJ Ilfov, cel care ne explicase atunci situaţia, ne-a mai dat, cu acea ocazie, o veste proastă: finanţarea lucrărilor pentru lărgirea tronsonului sudic al șoselei de Centură a Bucureștiului (între A1 și A2, n.r.) a fost suspendată, deși ea fusese, iniţial, aprobată. Până când? Probabil, până la Paștele Cailor, am spune noi. „Exista un contract semnat, pentru execuţia lucrărilor, care începuseră deja, numai că acel contract a fost reziliat”, ne-a precizat președintele CJI.

Intersecţia morţii, de la pasajul Bragadiru

Această decizie are, oarecum, repercusiuni și asupra situaţiei de la pasajul peste Centură, din Bragadiru. „Aici există o intersecţie periculoasă și în fiecare lună se produc 2-3 accidente, unele mortale, deoarece șoferii, pentru a ajunge pe șoseaua de Centură, trebuie să „taie” cele două benzi ale DN7, care vin dinspre București. De asemenea, dacă vii din Centură și vrei să ajungi în Capitală, trebuie să tai cele două benzi care vin dinspre Bragadiru. Asta se întâmplă în condiţiile în care, pe partea stângă, cum vii de la București, există o bandă, destul de largă, care ar putea permite un acces mult mai sigur pe șoseaua de Centură. Este vorba despre strada Lacului. Am fost acolo, în mai multe rânduri, la sesizarea cetăţenilor și a Primăriei Bragadiru și am constatat că în felul acesta s-ar putea rezolva situaţia. Ar rezulta o intersecţie similară celei de la Autostrada A1. Sunt trei sau patru sute de metri, care asfaltate, ar salva niște vieţi”, ne-a explicat Marian Petrache. Această soluţie era cuprinsă în proiectul privind, Centura Sud, conform precizărilor președintelui CJI, dar, prin rezilierea contractului, totul a căzut. Probabil că numărul morţilor în accidentele produse în zonă nu satisface, încă, autorităţile, am spune noi. 

CNADNR se joacă de-a „uite banul, nu e banul”!

Consiliul Judeţean a insistat ca, în această situaţie, să se aloce din bugetul proiectului măcar banii necesari realizării acestei „bretele”. Ar fi fost vorba de o sumă modică, de 3-4 sute de mii de lei… „Aici, iată, ne confruntăm cu dublul discurs, la nivel guvernamental. De ce? Pentru că s-a afirmat că nu au fost cheltuiţi banii pentru investiţii, din lipsa proiectelor și a contractelor. În cazul acesta aveam de-a face cu un contract semnat, care ar fi trebuit finanţat, pentru că Centura Capitalei este cea mai aglomerată arteră de circulaţie din ţară! Iar acest contract ar fi putut fi finalizat, dacă s-ar fi alocat fondurile necesare. Dar Executivul nu știe decât să se lamenteze că, pasămite, nu sunt proiecte pentru câţi bani există(!?)”, ne spune, nedumerit, Marian Petrache.

Consiliul Judeţean nu stă cu „mâinile în sân”

Dacă proiectele de pe șoseaua de Centură șchioapătă, CJI nu stă cu mâinile în sân. În ultima perioadă, Serviciul de drumuri din cadrul Consiliului, a executat lucrări de întreţinere și reabilitare a unor tronsoane de drumuri judeţene, printre ele aflându-se drumul dintre Bălteni și Buriaș, cel din Dragomirești-Vale,  sau cel care duce către Centru Sportiv al COSR de la Izvorani. Urmează să se facă reparaţii și la drumul dinspre Petrăchioaia spre Măineasca și către Vânători, precum și la cel din Șindriliţa și Moara Domnească, comuna Găneasa. De asemenea, am aflat că mai există și câteva drumuri judeţene neasfaltate, pe care CJI dorește să le rebalasteze, cum ar fi la Merii Petchi și Nuci, urmând ca anul viitor acestea să fie asfaltate.

Proiectul cel mai important vizează reabilitarea DJ între Vidra și Domnești, urmând ca acesta să fie prelungit, prin Ciorogârla, până la A1, care poate constitui o alternativă la șoseaua de Centură. Această șosea va străbate Vidra, Jilava, Măgurele, Bragadiru, Domnești și Ciorogârla. La acest proiect au început, deja, procedurile de licitaţie, pentru acesta urmând să se acceseze fonduri europene, în cadrul POR.