Comisia Europeană a decis! Românii care au lucrat legal într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European au dreptul la pensie pentru perioada respectivă, chiar dacă în acea perioadă nu au mai plătit asigurări la fondul de stat din țara noastră.
România are încheiate acorduri și convenții bilaterale pentru recunoașterea perioadelor muncite în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European. Prin urmare, dacă ai lucrat în alte țări europene, beneficiezi de pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate, pensie anticipată sau parțial anticipată. La calcularea pensiei, ți se cumulează toate perioadele în care ți-ai desfășurat activitatea cu contract de muncă. Ți se iau în calcul și contribuțiile din România și cele din străinătate. Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, drepturile îți revin dacă ai lucrat în: Bulgaria, Marea Britanie, Belgia, Liechstenstein, Austria, Cipru, Croația, Olanda, Portugalia, Danemarca, Elveția, Germania, Irlanda, Estonia, Letonia, Cehia, Slovacia, Finlanda, Grecia, Franța, Suedia, Lituania, Italia, Spania, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovenia, Islanda, Norvegia și Ungaria.
Cererea se depune la Casa de Pensii din țara de domiciliu
Pentru a intra în posesia veniturilor, trebuie să întocmești un dosar cu actele solicitate de statul de drept. Dosarul care va conține, printre altele, și cererea de pensionare, îl vei depune la Casa de Pensii din țara în care locuiești. Dacă ai domiciliul în România, trebuie să depui actele la casa județeană de pensii. Fiind locuitor al județului Ilfov, trebuie să te adresezi reprezentanților Casei Județene de Pensii Ilfov, urmând ca aceștia să se ocupe de toate formalitățile necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie. Instituția se află în București, sectorul 2, pe str. Lacul Tei nr. 17.
Pensia îți vine și în străinătate
“În perioada în care lucrați în mod legal pe teritoriul altui stat membru, nu este necesar să rămâneți asigurat în sistemul public de pensii din România, prin încheierea unui contract de asigurare facultativă cu casa teritorială de pensii de la locul de domiciliu sau de reședință, având în vedere principiul totalizării perioadelor de asigurare la acordarea drepturilor de pensie”, anunță Casa Națională de Pensii Publice. Drepturile bănești le primești la adresa de domiciliu. Dacă nu locuiești în România, poți transfera pensia în țara în care locuiești. Trebuie doar să deschizi un cont la orice bancă din statul în care ești domiciliat și să comunici detaliile bancare Casei de Pensii în evidențele căreia se află dosarul tău. Informațiile le vei furniza instituției prin intermediul unei declarații de transfer. “Declarația de transfer în străinătate a drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii, însoțită de documentul care confirmă detaliile bancare și de copia actului de identitate al titularului care atestă domiciliul său actual, se pot depune direct de către titularul drepturilor, sau prin mandatar desemnat cu procură specială, la sediul casei teritoriale de pensii în a cărei evidență se află dosarul de pensie”, informează Casa Națională de Pensii Publice.