Politicienii români ne‑au obișnuit să recurgă la alianțe politice, nu în scopuri nobile, adică pentru propășirea „țărișoarei lor”, vorba lui Cațavencu, ci doar pentru a demola ceva. Sau, atunci când la mijloc sunt oareșce interese pentru buzunarele lor fără fund. Partidele din România nu sunt mânate neapărat de principii doctrinare, ci de interese de gașcă. Nu cred că mă poate contrazice careva!
Un exemplu în acest sens îl constituie crearea USL, care, spuneam pe vremea aceea, era o struțocămilă, un anus contra naturii, politic. Țelul său principal? Alungarea „piratului” cotrocenean. Toată acea căsnicie cu năbădăi a eșuat, până la urmă, lamentabil. Era și de așteptat. După divorț, bocetul fariseic al social-democraților după mândrețea de alianță nu a durat mult. Ei s-au consolat cu o aripioară liberală, sau mai bine zis cu cocostârcul PRL al Tăriceanului. Cu ochii înlăcrimați, cu vocea tremurând de emoție, Ponta anunța că USL trăiește în ceea ce el numea USL 2.0. De atunci, premierul pare renăscut din propria cenușă. Ca un boxer trezit din pumnii adversarului, el și partidul pe care-l conduce au revenit la aroganța, sfidarea și fudulia de dinainte de eșecul la prezidențiale. Zburdă, căprește, pe câmpia politichiei românești și face declarații care mai de care mai neobrăzate. Titulescu ăl mic și-a însușit, cu măiestria-i cunoscută în domeniul copy-paste, toate reformele economice liberale din programul USL, pe care încearcă să le aplice, acum, cu o frenezie stahanovistă. Dintr-o dată, opoziția, reprezentată de nou fuzionatele PNL-PDL, s-a trezit aproape anihilată de această furăciune mârșavă. Cum ar putea, oare, liberalii să protesteze față de aceste măsuri, când o mare parte dintre ele au au fost concepute chiar de ei?
În atari condiții, singura ripostă este debarcarea Guvernului Ponta, printr-o moțiune de cenzură. Pentru aceasta, însă, este nevoie de o majoritate pe măsură. De unde? Și, iată cum, zicala potrivit căreia „politica e curvă” se adeverește cu vârf și îndesat. Pentru că, dacă vor să-și atingă scopul, liberalii sunt siliți să realizeze niscaiva alianțe, nu tocmai favorabile pentru imagine. Cea mai la îndemână, în acest moment, este cea cu parlamentarii nemulțumiți din PSD, strânși în jurul lui Mircea Geoană. Mai exact, în noua formațiune politică, aflată în chinurile facerii, Partidul Social Românesc! Adică un fel de USL 3.0, ca să-i parafrazăm pe „clasici”. Se vorbește deja despre un protocol de susținere din partea peseriștilor lui Geoană, pentru o ipotetică moțiune de cenzură. O soluție, fie vorba, de o moralitate îndoielnică, în ochii alegătorii din 16 noiembrie… Care soluție nu este suficientă și eficientă, pentru că nu este întrunit, nici astfel, numărul de voturi necesar adoptării moțiunii. Iar dinspre partea UNPR, nici vorbă de vreun ajutor. La cinci anișori, tocmai împliniți, progresiștii sunt într-o idilă nemaivăzută cu partenerii lor de coaliție. Amor ghebos, ce mai! Cât privește UDMR, de aici parcă ar apărea semnale de sprijin, dar, deocamdată, nimic concret. În aceste condiții, din păcate, săgeata liberală pare să fi devenit cam boantă. În altă ordine de idei, tot acest ajutor, în caz de succes, va trebui răsplătit. Așadar, ne vom trezi că PSR va fi miluit cu ceva posturi prin guvern și administrație. E clar. Alte măști, aceeași piesă, alte guri, aceeași gamă…
