La Casa Corpului Didactic Ilfov, din Brăneşti, a avut loc, pe 30 aprilie, concursul judeţean al revistelor şcolare, unul dintre cele mai creative la care Jurnalul de Ilfov a participat, dar şi dătător de speranţă, o bucurie printre multele probleme ale învăţământului.

A 8-a ediţie a concursului

Concursul între revistele editate de şcolile ilfovene este unul cu vechime şi anul acesta a ajuns la ediţia cu numărul 8. Scopul organizării unei astfel de întreceri a minţilor elevilor şi cadrelor lor didactice este legat de promovarea imaginii şcolilor şi, implicit, a învăţământului din judeţ, prin intermediul revistelor şcolare.  Prezenţi într-un număr important, redactorii şefi ai revistelor şcolare au înscris în concurs reviste care au fost publicate de la precedenta ediţie a concursului, adică aprilie 2014. Astfel,  au fost reţinute pentru concurs: „Otopeanu”, editat la Liceul Teoretic „Ion Petruş” din Otopeni, „Lăstarul”, de la Liceul Tehnologic „Vintilă Brătianu” din Dragomireşti-Vale, „Floare de Colţ”, de la Şcoala Gimnazială nr.1, Brăneşti, „Aripi de vis”, de la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Ştefăneştii de Jos, „Univers în mişcare”, de la Şcoala Gimnazială nr.1, Pantelimon, „Micii creatori”, de la Şcoala Gimnazială nr. 2, Buftea, „Ferestre spre soare”, de la Şcoala Gimnazială nr. 1, Petrăchioaia, „Albatros”, de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din Brăneşti şi „Pro Ingenio”, din Bragadiru, care a concurat singură la categoria revistelor online.

Micii ziarişti şi marile lor proiecte

Răsfoind revistele şi schimbând impresii despre fiecare revistă în parte, este imposibil să treci peste elanul şi creativitatea micilor ziarişti, îndrumaţi de cadrele lor didactice. Fiecare dintre revistele prezentate în concurs are o doză mare de voluntariat pusă din preaplinul sufletelor între pagini, însă elementul important, stimularea scrisului în limba română, a fost prezent în toate. De notat şi faptul că toate revistele sunt înregistrate, unele sunt tipărite la o tipografie profesională, altele sunt imprimate la copiator, în funcţie de bugetul fiecăreia, care este exclusiv din ceea ce are fiecare şcoală, fiecare grup de realizatori. Niciuna dintre reviste nu are susţinere financiară din partea autorităţii locale din localitatea unde este publicată.

 Podium

Juriul, condus de profesorul Nică D. Lupu, iniţiatorul revistei „Univers Didactic Ilfovean”, profesorul Marius-Ovidiu Sebe şi subsemnata, nu a avut o deliberare uşoară. S‑au luat în calcul, printre altele, cuprinsul şi designul, conţinutul, calitatea tehnoredactării, numărul de pagini, coperta 1. Apoi, premiile au fost anunţate, însoţite de recomandări pentru fiecare dintre reviste. Un punct important a fost, totuşi, prezenţa redactorilor şefi, pentru susţinerea revistei. Aşadar, podiumul a fost următorul: Menţiune pentru „Univers în mişcare”, Locul III: „Lăstarul” şi „Aripi de vis” (Ştefăneşti); Locul II: „Floare de colţ” ; Locul I: „Otopeanu” , „Micii creatori” şi „Albatros” care va păstra, până la ediţia 2016, şi Trofeul  concursului „ Revista şcolară ilfoveană”. Felicitări tu­tu­ror şi respect pentru eforturile tuturor în a edita revista care să-i pună cel mai bine în valoare.

 

Foto: Andrei Dumitru şi Arhiva CCD