La câștigul mediu stăm bine…

Câștigul salarial mediu nominal net a fost, în martie 2015, de 1.829 de lei, în creștere față de luna precedentă cu 98 de lei (5,7%), cele mai mari valori ale acestuia înregis­trându-se
în domeniul fabricării produselor din tutun (5.799 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (995 de lei), potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Potrivit INS, câștigul salarial mediu nominal brut a fost, în martie 2015, de 2.529 lei, cu 5,6% mai mare decât în luna februarie 2015.

Comparativ cu luna martie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,2%.

 

Magazine în colimator

Consiliul Concurenței (CC) va monitoriza în această perioadă, la nivel național, în jur de 600 de magazine, pentru a urmări evoluția prețurilor la principalele categorii de produse alimentare, iar pentru intensificarea concurenței în piață va implementa, în cursul acestui an, „Monitorul prețurilor“, potrivit raportului prezentat în Guvern de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). CC va monitoriza prețurile produselor alimentare, atât înainte de introducerea cotei reduse de TVA la alimente, cât și după data de 1 iunie, pentru a verifica dacă efectul reducerii TVA asupra prețurilor la raft se va menține în timp.

 

O zi cât un sezon întreg pe litoral

Premierul Victor Ponta a afirmat, la începutul ședinței de guvern, că sâmbătă, pe litoral, la Mamaia, s-a facturat „cât în tot sezonul trecut“ și a legat acest lucru de măsurile luate pentru combaterea evaziunii fiscale.

„Am fost informat (…) că sâmbătă, pe litoral, la Mamaia s-a facturat cât în tot sezonul trecut. Probabil, ori au fost doar sâmbătă miile de oameni de anul trecut, fie, de fapt, s-a întâmplat altceva. (…) Marea evaziune fiscală, combătută prin măsuri pe care nu le vedem la televizor, ne-a adus un miliard de euro în plus la buget, în primele luni. Mica evaziune fiscală reflectă o mentalitate pe care trebuie să o schimbăm și îmi asum toate riscurile“, a spus premierul.

 

Soluții pentru Loteria Bonurilor

O soluţie pentru ca premiile la Loteria bonurilor fiscale să fie mai valoroase este ca, pentru toate bonurile câștigătoare aferente unei zile, să fie selectaţi doar 100 de câștigători, astfel încât suma primită să fie consistentă, iar solicitarea bonului să fie stimulată, afirmă ministrul Finanţelor. „Este o soluţie, și anume aceea ca să se păstreze aceeași abordare de a se extrage luna, ziua respectivă, bonurile fiscale din acea zi, eventual fără niciun fel de valoare – că ideea e să stimulezi solicitarea bonului fiscal, nu neapărat valoarea acestuia – iar din acele bonuri, din acea perioadă, să se facă o nouă extragere, să spunem o sută de câștigători, la care să se împartă acel premiu de un milion de lei, astfel încât câștigurile să fie unele consistente“, a declarat ministrul Teodorovici.

Pentru prima loterie a bonurilor fiscale, organizată a doua zi de Paște, au fost depuse peste 15.000 de cereri de revendicare a premiilor și, în aceste condiţii, valoarea premiului pentru fiecare bon câștigător se ridică, la acest moment, la 66 lei.

 

Următoarea extragere de bonuri fiscale este programată pentru luna iulie.