Buftea-Conferinţa internaţională despre educaţie
„Cel care deschide uşa unei şcoli, închide o închisoare”, Victor Hugo
Oraşul – capitală de judeţ, Buftea, a devenit, pentru două zile, şi capitala internaţională a educaţie, odată cu simpozionul „ Repere ale educaţiei şi educabilităţii în spaţiul european” (REESE) 2015. Motiv pentru care, pe 8 şi 9 mai, la Centrul Cultural, au venit cadre didactice din Buftea, România şi Europa, la inițiativa Asociaţiei Europene pentru Promovarea Excelenţei în Educaţie şi Cercetare, alături de care s-au implicat şcolile gimnaziale 1 şi 3, din Buftea. O iniţiativă lăudabilă, prin consistenţa discursurilor şi calitatea atelierelor educaţionale, dovadă concretă a transformărilor pe care sistemul românesc de învăţământ trebuie să le parcurgă cu bună ştiinţă (şi nu obligat!), odată ce România a aderat la Uniunea Europeană.
Educaţia din România şi Ziua Europei
Amfitrionul evenimentului a fost conf. univ. dr. Sebastian Chirimbu, profesor la Universitatea Wales, un pasionat al educaţiei şi, totodată, director al departamentului cercetare al Universităţii Wales România/Universitatea Spiru Haret Bucureşti. De fapt, cu profesorul Chirimbu, cititorii Jurnalului de Ilfov s-au mai întâlnit în 2013 când, tot prin Asociaţia Europeană pentru Promovarea Excelenţei în Educaţie şi Cercetare, a fost organizată, la Buftea, prima conferinţă internaţională a cadrelor didactice. Ce spune Sebastian Chirimbu: „Educaţia şi educabilitatea sunt două concepte pe care am ales să le dezbatem odată cu Ziua Europei. Pentru cititorii Jurnalului de Ilfov o să nuanţez puţin titlul conferinţei noastre şi o să „traduc” educabilitatea ca fiind capacitatea posibilă de a educa şi a fi educat. Europa există de sute şi sute de ani şi astăzi încercăm să vorbim despre integrarea noastră, a României, în spaţiul european al educaţiei şi despre bune practici în domeniu”. Iar Ziua Europei a dat ocazia şi altor cadre didactice de a susţine lucrări în plen despre „Managementul calităţii în învăţământul preuniversitar” al prof. Dr. Remus Chină, despre „Integrare şi incluziune în contextul globalizării” al conf.univ.dr. Viorica Banciu, de la Universitatea din Oradea, sau despre tehnici de stimulare a memoriei în procesul de învăţare, a prof. Nuţi Nicoleta Trifan, fostul director al Liceului Sportiv din Clinceni şi actual director al Liceului Tehnologic „ Dimitrie Gusti”, din Bucureşti.
Mentalitate de neamţ…
Una dintre prezenţele mult aşteptate la simpozion a fost aceea a prof. dr. Constantin Trăistaru, consilier al ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiintifice. Discursul domniei sale a fost mai mult decât captivant şi interesant şi, citind, veţi descoperi şi motivele.
„Este o premieră pentru mine, pentru că nu am mai fost la manifestări în judeţul Ilfov. Am obligaţia de a expune în sistemul educaţional câteva dintre ideile pe care le discutăm la nivel central. Am să mă refer la ideea de „Proiect”, idee care a venit în România ca o Fata Morgana, ca un miraj al banilor şi, din păcate, decontul va fi foarte aspru. Vă felicit că vă implicaţi în proiecte, dar, vă rog, să fiţi foarte atenţi în perioada 2014-2020 la ceea ce faceţi după ce câştigaţi un proiect. Căutaţi să nu aveţi repetabilitate de termeni, de parteneri, de produse pentru că OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă) are un sistem supercentralizat în care proiectele se pun pe orizontală şi, când se ajunge la faza de evaluare, intervine respingerea proiectului propus. Noi nu suntem nici deasupra, nici sub ceilalţi cetăţeni ei Europei. Avem o singură problemă: mentalitatea. Posedăm valori, putem crea valori dar, din păcate, mentalitatea noastră nu ne ajută. De ce mă opresc la aceasta? Pentru că mentalitatea se creează într-un timp istoric, prin educaţie, dar nu neapărat numai prin educaţia şcolii, ci şi prin educaţia socială. Din punctul meu de vedere, noi suntem campionii entuziaşti ai tuturor începuturilor, cum auzim ceva nou vrem şi noi, după care, încet, încet, ne dispare entuziasmul, se stinge interesul. Ne-ar trebui o mentalitate de neamţ, adică să fim foarte serioşi în ceea ce facem. Dacă vom face acest lucru – să ne ducem la şcoală, să intrăm şi să ieşim la timp de la oră, să ne respectăm colegii (şi aceasta nu înseamnă să-i iubim!), sunt sigur că vom căpăta această mentalitate Această seriozitate trebuie dublată, însă, de calitate. Iar calitatea este dată de nivelul de pregătire al fiecăruia dintre noi. Iată două elemente care pot conduce la progres. Şi pentru că vorbim de educaţie şi de UE, vă voi împărtăşi despre sistemele de educaţie văzute în Germania şi Suedia.”
Angajaţii creează bunul meu.
Nu eu, patronul!
În sistemul nostru profesoral, practica la şcolile profesionale se face la şcoală şi statul trebuie să se ocupe de săli speciale. În Germania, un agent economic îşi face următorul calcul: „Eu trebuie să fiu eficient şi să mă dezvolt. Am nişte angajaţi, ei trebuie să fie performanţi, pentru că ei creează bunul meu şi nu eu, patronul. Aceşti angajaţi, logic şi biologic, se vor retrage. Deci aduc alţii. De unde?”. Vă precizez că Mercedes a venit recent în România pentru atragere de personal şi nu a avut de unde. Şi atunci ce a făcut neamţul patron? A luat tineri care au absolvit clasa a IX-a (în Germania sunt obligatorii 9 clase) şi i-a pregătit în cadrul societăţii. Programul de practică este de opt ore (şi nu de şase, ca în România) şi au început să le dea ucenicilor lucruri simple de făcut, de pe fluxul lor de producţie. Mai mult, în primul an le-au dat şi 700 de euro, pentru ca interesul să fie de ambele părţi. Dacă neamţul aducea un angajat deja pregătit pentru astfel de lucruri simple, şi implicit plătit la nivelul înalt de pregătire, era o pierdere din punctul de vedere al analizei de eficienţă. Acesta este exemplul privind mentalitatea de neamţ, de care vă povesteam: rezolvă probleme simple cu un elev, elevul învaţă, când unul se retrage, managerul are de unde să-şi complete schema, iar primii trei ani de costuri sunt amortizaţi în următorii ani şi astfel elevul în practică devine eficient şi productiv pentru companie. Pentru aceasta statul cu ce-l ajută? Cu nimic. Dar nici nu trebuie”, spune Constantin Trăistaru.
Managementul şcolar şi finanţarea
„Şi pentru că vorbim de management la nivel de unitate de învăţământ, în Germania şi în Suedia am urmărit două aspecte: finanţarea. Şi vă spun că finanţarea se face la fel ca în România per capita şi colegii noştri de la sindicat, deşi sunt împotriva acestei idei, trebuie să înţeleagă că este o finanţare modernă, în Europa. A doua chestiune: finanţarea se face fără discriminare şi se face pentru fiecare copil de vârsta educaţiei. Altfel, spus, copilul poate să opteze la şcoala A, de stat, sau la şcoala B, privată. Dacă un copil de la şcoala A pleacă la şcoala C, finanţarea îl urmează. Deci, acel manager foarte bun este acela care e grijuliu cu elevii săi şi va căuta să-i atragă, să-i menţină la el în şcoală şi nu să-i îndepărteze. Dacă managerul are un centru de venit, această finanţare per capita, el are şi un centru de cheltuieli. Dacă managerul depăşeşte bugetul, este chemat de municipalitate şi are două variante: e mutat la altă şcoală şi i se mai dă o şansă, sau i se mulţumeşte pentru activitate. Managerul bun care este performant obţine o economie de bani, pe care nu-i ia statul, ci rămân în bugetul şcolii, pentru anul următor, ca un surplus de finanţare cu care poate finanţa alte activităţi. Aceasta este o diferenţă pe care am constat-o între sistemul românesc şi altele, europene. Unde vom ajunge? Acolo, vom ajunge chiar dacă acum se discută despre management numai la nivelul inspectorilor generali pentru că nu trebuie să mergem în continuare pe principiul socialist: să-l ajutăm şi pe cel care nu se străduieşte şi este comod. Nu, trebuie să-i mulţumim managerului comod şi să căutăm un altul care să răspundă solicitărilor.”
Descentralizarea este necesară
Iar prof. Constantin Trăistaru continuă: „Al doilea aspect pe care l-am urmărit este acela al descentralizării. Ea s-a făcut la noi, dar numai de patrimoniu. Nu s-a făcut şi o departajare de competenţe. Lucrurile sunt încurcate şi fiecare caută să tragă la răspundere pe câte un partener. Şi ajungem, cum spunea rabinul: şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate. Administraţia publică peste tot în Europa, este foarte puternică, peste tot este alături şcoală. În foarte multe ţări din UE, învăţământul primar este în întregime al administraţiei publice, care plăteşte hrana, salariile, întreţinerea clădirii şcolii. Atunci, cu ce rămâne Inspectoratul? În foarte multe ţări, Belgia, Suedia etc., rămâne cu partea profesională, cu calitatea actului didactic. Tot ce vă spun se analizează şi se are în vedere.”
Digitalizarea învăţământului
„În privinţa digitalizării, aflați că, până în 2018, oraşul Stockholm (capitala Suediei) cu 900.000 locuitori, va digitaliza întregul sistem de educaţie şi aceasta o va face administraţia publică, nu statul, cum întotdeauna dorim noi, aici. Iar noi, cadrele didactice, trebuie să ne întrebăm: ”Celui de 2 ani, care deja umblă pe tabletă, ce viitor îi vom oferi în 2030? Ce fel de învăţământ trebuie să avem?” Sistemul de educaţie trebuie să fie dinamic şi reformator. Şi vă întreb eu, acum: Câţi dintre cei care sunt la şcolile profesionale sunt la curent cu tehnica modernă din domeniul lor de activitate? Ne uităm mult prea mult la stat şi mult prea puţin la noi”, a mai spus consilierul MEC, Constantin Trăistaru.
Concluzii
Epoca lui „nu mă interesează pe mine ce se întâmplă în X ţară” a trecut de multă vreme, iar şcolile care nu au rămas cu „capul în nisip” se văd, atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean. De fapt, se vede şi în administraţie publică, acolo unde primarii au aplicat pe plan local soluţii de succes, deja experimentate în alte ţări. Update-ul, adică aducerea la zi, nu se face doar la nivel de computere. Let’s update the Schools!
De ziua ta, Europa!
Seminarul internaţional dedicat educaţiei a avut şi o parte pregătită special pentru ziua de 9 mai, când peste tot s-a sărbătorit Ziua Europei. Copiii mai mici sau mai mari ai Buftei s-au pregătit conştiincios, deci, şi au oferit un spectacol ales.
Dans, poezie, muzică clasică
Spectacolul a început cu micile păpuşi de la grădiniţa „Rază de Soare” care, sub coordonarea Paulei Ciocioi, au pregătit un moment pe ritmuri populare româneşti. Şi, pentru că eram la Ziua Europei, elevii clasei a II-a de la Şcoala Gimnazială nr. 1 au pregătit „Luceafărul” în mai multe limbi europene, învăţând, astfel, şi lecţia integrării poeziei în Europa, aşa cum i-a învăţat profesoara lor, Nicoleta Florea. Şi, pentru că tot e sezonul, elevi ai clasei a III-a a Şcolii Gimnaziale nr. 3, coordonaţi de profesoara Liana Ştreleţ, au pregătit un fragment din inegalabila povestire „La cireşe”, a lui Ion Creangă. Momentul a fost atent pregătit, până la cea mai de sus cireaşă a arbustului din carton aflat pe scenă şi copiii au avut un haz nebun.
Surorile Ana-Gabriela şi Adela-Ana Maria Golumbeanu, de la Şcoala Gimnazială 1, ne-au dus apoi, pe clape de pian, în Austria, la „Marşul turcesc” al lui W.A. Mozart şi în Germania lui L.v. Beethoven, pentru „Sonata Lunii”.
„Între înger şi demon”
Sceneta „Înger şi demon” a fost cea mai interesantă manieră de a-i învăţa pe copii să facă deosebirea dintre bun şi rău, pe care am văzut-o în ultima vreme şi momentul ar trebui reluat şi în alte spectacole ale copiilor de la Centrul Cultural Buftea. Mai ales pentru momentul dulceţii, dar… nu spun mai mult! Interpretarea remarcabilă le aparţine elevilor Raluca Penciu, Ana Ganta şi Luca Ispir, de la Şcoala Gimnazială nr. 3.
„If” sau versuri de înţelepciune
Marea Britanie a fost prezentă la Buftea prin poemul „If” (Dacă) al lui Rudyard Kipling, recitat în limba originală de un grup de elevi ai clasei a V-a D, de la Şcoala Gimnazială nr.1. „If” este un summum al „celor 7 ani de acasă” şi, nu mai puţin, un moment important al poeziei internaţionale. Apoi, versuri despre cele 4 anotimpuri au fost recitate, în limba germană, de Adriana Nicoleta Tudorache, din clasa I C, de la Şcoala nr.1. Apoi, dintr-o scenetă adorabilă am aflat că există „berze de ouă şi berze de bebeluşi”, ca răspuns la eterna întrebare: „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”. Vinovaţi de încurcătura berzelor au fost Claudia Dumitrică, Veronica Vrabie şi Silviu Apostol, de la Şcoala Gimnazială nr.3.
Final…croat
Spectacolul european al elevilor bufteni s-a terminat cu muzică interpretată în limba spaniolă (piesa Hoy, a Gloriei Estefan), franceză (prin „Parler à mon père”, a Celinei Dion), pentru ca finalul să aparţină ţării celei mai recent intrate în UE, Croaţia. Piesa a stârnit uimire, nu numai datorită alegerii făcute de Alexandru Oprea (foto), dar şi datorită pasiunii pe care el o are faţă de această limbă. Colegele lui de scenă au fost Ary Berlea, Ana Maria Motoi, Gabriela Ranete şi Alexandra Preda, toţi dintr-a V-a D, de la Şcoala nr. 1, Buftea. Felicitări şi lor şi cadrelor didactice, şi părinţilor!
