Sărbătoarea uneia dintre cele mai nobile profesii care pot exista, aceea de cadru didactic, s-a desfăşurat toată ziua de 5 iunie când, peste tot în ţară, s-a celebrat „Ziua Învăţătorului”. Pentru judeţul Ilfov, înafară de felicitările din fiecare localitate, „Ziua Învăţătorului” a fost şi momentul celei de-a XII-a ediţii a spectacolului cadrelor didactice denumit „Colegi la catedră, artişti pe scenă”. Iar locul de desfăşurare a fost Casa de cultură din Brăneşti.

Spectacol de zile mari

Prezentat de Ma­rius-Ovi­diu Sebe, profesor metodist la Casa Corpului Didactic Ilfov, spectacolul de aproape trei ore a reunit pe scenă profesori din Petrăchioaia, Vidra, Clinceni, Cernica, Berceni, Dobroieşti şi Bucureşti. Spectacolul organizat de Casa Corpului Didactic Ilfov în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov, Centrul pentru Conservarea şi  Promovarea Culturii Tra­diţionale Ilfov, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Ilfov, Sindicatul „Învăţământ Ilfov” alături de Primăria şi Consiliul local din Brăneşti a fost structurat pe mai multe domenii artistice: folclor, muzică uşoară, muzică religioasă şi teatru.

Iar faptul că întâlnirea artistică a cadrelor didactice nu este şi concurs este o mare uşurare, căci ar fi extrem de greu de departajat un câştigător. Singurul mare câştigător a fost publicul prezent în sală care a primit momente absolut speciale de la învăţătoarea Leonida Groza de la Şcoala generală 1 Dobroieşti,  de la Mărioara Man-Gheorghe, educatoare la Grădiniţa din Clinceni care a interpretat dumnezeieşte şi „Tatăl nostru” sau de la profesorul Nelu Barău şi de la profesoara Ana-Maria Mădălina Dinu de la Şcoala nr. 2 Tânganu-Cernica.

Şi tot la muzică religioasă, se cuvine să consemnăm debutul profesoarei Roxana Enache de la Liceul „Alexandru Rosetti” din Vidra care a adus pe scena de la Brăneşti un minunat şi sensibil „Ave Maria”, una dintre cele mai populare lucrări ale lui Franz Schubert, interpretat, desigur, în limba latină. Muzica gipsy a fost şi ea reprezentată de cadrele didactice de la Şcoala nr. 1 Petrăchioaia, datorită unui proiect pe care l-au desfăşurat la şcoală.

„Oda limbii române” a fost adusă în faţa colegilor de catedră de profesoara de religie Nicoleta Cimpoca de la Şcoala nr. 1 Berceni şi, în ritmuri de muzică pop, a uimit asistenţa profesorul Grigore Gheorghe, alias „Gregorio de România”.

Râsetele au fost asigurate, ca întotdeauna, de trupa „Anton Pann” a Şcolii de la Petrăchioaia prin sceneta „Logodnicii Amaltheiei”.

Un spectacol de o sensibilitate aparte au pre­gătit cadrele didactice ilfovene şi pe lângă diplomele şi cupele pe care le-au primit de la organizatori, de la Jurnalul de Ilfov le transmitem un mare „mulţumesc”!