PNDR 2014-2020
Ministerul Agriculturii a anunţat că au fost efectuate modificări ale Ghidurilor solicitantului, pentru anumite Măsuri din cadrul PNDR 2014-2015. Printre acestea se numără şi permisiunea de a utiliza datele din Registrul Agricol 2014 şi pentru proiectele PNDR 2020.
O altă modificare priveşte arenda pe 10 ani. Aceasta va fi obligatorie doar pentru suprafeţele pe care se realizează construcţii. De asemenea, tinerii fermieri se pot instala în maxim 2 ani de la înregistrarea la Registrul Comerţului, nu la APIA. Aceste modificări sunt cuprinse în versiunile consolidate ale Ghidurilor solicitantului, pe care AFIR le‑a publicat în 8 iulie 2015, odată cu lansarea noilor măsuri din PNDR 2014-2020. Aceste modificări vin ca urmare a faptului că fermierii s-au plâns că nu pot depune proiecte pe măsurile deja deschise din PNDR 2020, din cauză că primăriile nu le pot da adeverinţe din Registrul Agricol 2015, aşa cum prevede Ghidul solicitantului, pentru că Registrele pe 2015 nu sunt completate încă. Fermierii s-au mai plâns şi de condiţia ca actele de arendă să fie încheiate pe 10 ani.
Ghidul consolidat va corecta condiţiile cu probleme
„Odată cu lansarea noilor măsuri din PNDR, pe 8 iulie, o să fie publicat şi pe Măsura 4.1 de investiţii în ferme un Ghid consolidat, unde o parte din aceste condiţii şi probleme vor fi corectate. (…) Pe problema cu Registrul agricol vom face aceeaşi corectură cum a fost făcută şi pe zona de subvenţii de la APIA, unde s-au acceptat datele înregistrate în registrul agricol pe 2014 sau o să luăm direct înregistrarea de la APIA. (…) Şi pe partea de arendă o să apară în Ghidul consolidat această corectură cu perioada de arendă de 10 ani”, a precizat secretarul de stat George Turtoi.
Procentul de finanţare depinde de dimensiunea fermei
George Turtoi a mai explicat că dimensiunea iniţială a fermei trebuie menţinută de beneficiarii PNDR 2020, chiar dacă intervin modificări în structura exploataţiei. „Procentul de finanţare variază în funcţie de dimensiunea fermei. Dacă aveţi o fermă foarte mare, peste 500.000 euro dimensiune, atunci primiţi o finanţare mai mică, doar de 30%. Dacă aveţi o fermă medie sau mică, atunci primiţi 50% finanţare, dar poate ajunge până la 90%. Această dimensiune trebuie menţinută, chiar dacă reziliaţi un contract de arendă şi pierdeţi o anumită suprafaţă, trebuie să menţineţi dimensiunea fermei, ori printr-o altă cultură care e mai valoroasă, ori prin alt teren pe care îl luaţi în arendă”, a explicat Turtoi.
Tinerii fermieri se pot instala în maxim doi ani de la înregistrarea la Registrul Comerţului
De asemenea, MADR a convins Comisia Europeană să redefinească noţiunea de instalare a tinerilor fermieri, astfel încât vor putea primi bani prin PNDR 2014-2020 şi tinerii care au depus proiecte pe vechiul PNDR şi nu au primit finanţare. Aceştia vor avea un termen de 24 de luni, de la momentul înregistrării la Registrul Comerţului, chiar dacă sunt înregistraţi la APIA, sau au încercat să se instaleze mai demult. În felul acesta, cei care nu au prins finanţare în anii trecuţi vor putea depune acum proiecte pe noul PNDR.