Duminicile și în toate zilele de sărbătoare, mulți oameni care trăiesc cu dragoste de Dumnezeu merg să se roage și să-și găsească liniștea în lăcașele de cult. De ce e bine să ne numărăm printre ei? De ce să mergem la biserică și să asistăm cu o credință profundă la slujbele săvârșite de preoți?
Mersul la biserică este o parte indispensabilă vieții fiecăruia dintre noi. Copii, tineri sau bătrâni, bolnavi sau sănătoși, bogați sau afundați în lipsuri financiare și materiale, indiferent de situația în care ne aflăm și de statutul social pe care-l avem, trebuie să poposim cu inimile curate în lăcașele de cult. În fiecare duminică, la fiecare sărbătoare și ori de câte ori simțim nevoia ca sufletul să ne fie atins de bucurie. Biserica nu este o simplă clădire în care mergem doar ca să evităm certurile cu vârstnicii familiei, care păstrează vie datina și o respectă cu sfințenie, din moși strămoși. Lăcașul de cult este fenomen tainic, unde o comunitate de oameni, care cred cu tărie în cuvântul Domnului și-l respectă ca atare, își regăsește liniștea psihică, sufletească și își deschide calea spre un viitor mai bun, mai frumos, mai armonios. Și mai ales, este lăcașul plin de căldură și sfințenie care umple credinciosul de frumos și-i îndrumă pașii spre drumul smereniei și mântuirii, care deschid porțile înalte ale Cerului.
Biserica ne vindecă orice durere…
Biserica este ”medicamentul” lumii, al nemuririi. Prin puterea iubirii, a sfințeniei cuvintelor lui Hristos și prin revărsarea Duhului Sfânt asupra noastră, ea ne vindecă orice boală, oricât ar fi de gravă, orice rană, trupească sau sufletească. Poate că, nu de puține ori, suntem tentați să spunem că îl purtăm, adesea, pe Dumnezeu în gânduri și în suflet, și nu s-ar impune a binevoi să mergem până la biserică. Dar să nu uităm că numai acolo avem șansa unică de a ne uni cu El. Biserica este Trupul lui Hristos. De aceea, unirea noastră cu Hristos, cu Dumnezeu Tatăl și cu Duhul Sfânt se face doar prin Trupul lui Hristos, care este Sfânta Biserică. În ciuda nevredniciei și a multelor păcate pe care le avem, în Biserică, Mântuitorul ne face părtași Trupului Său. Ne însuflețește, ne mântuiește și ne îndumnezeiește. Ne dăruiește, nouă, viața Lui pururea curată și ne deschide calea care ne duce la îndumnezeire și la viața veșnică. Bineînțeles, după starea noastră duhovnicească. Ce binecuvântare poate fi mai mare decât să ne unim cu Dumnezeu!?
… ne face mai buni, mai iubitori și ne înfrumusețează viața
Prin slujbele înălțătoare și minunatele rânduieli bisericești pe care preoții și diaconii le săvârșesc cu atâta har, noi, rugătorii și locul nostru de rugăciune, primim la rândul nostru duh divin. Trebuie doar să facem tot ce ne stă în putință să ne reparăm păcatul cel mare – mulțumirea și dragostea de sine. De ce ar fi nevoie de o asemenea schimbare în noi? Pentru că iubirea de sine atrage, inevitabil, un puternic sentiment de mândrie, măreție și lăcomie, ceea ce are ca rezultat limitarea impulsurilor noastre creative și, în final, întunecarea propriei vieți. Dacă nu iubim oamenii de lângă noi, nu avem cum să-L iubim nici pe Dumnezeu. De aceea, Biserica ne îndeamnă și ne învață să fim buni, milostivi, să-i ajutăm pe cei aflați în nevoie, să iertăm greșiților noștri și să iubim oamenii, indiferent de circumstanțe. Intrând în lăcașul de cult evlavioși, smeriți, cu sentimentul propriei micimi, dar bogați spiritual, și păstrându-ne aceste virtuți, suntem tot mai aproape de desăvârșirea Domnului care ne cheamă spre sfințire. Și care ne răsplătește revărsându-și bunătățile și binefacerile Lui asupra noastră și asupra familiilor noastre.
Plinătatea Bisericii înseamnă să ne apropiem de sfințenia desăvârșită
Ca să ne bucurăm de veșnicie și de tot ceea ce este mai bun, mai frumos pe lume, nu este suficient numai să intrăm în biserică. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, prin pildele Sale, ne atrage atenția asupra acestui lucru. “Nu oricine-Mi zice: Doamne, Doamne!, va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în Ceruri”, spune Hristos. Trebuie să înțelegem Trinitatea așa cum este și să avem o viață duhovnicească. Credința noastră în Bunul Dumnezeu trebuie să fie de neclintit. Să credem în Dumnezeu, Cel ce a creat lumea, Cerul, Pământul și toate vietățile, mai presus de toate, și să ne comportăm după cum ne-a rânduit. Să-L lăudăm, să‑L cinstim și să vestim tuturor existența și mărinimia Sa. Să ne apropiem de sfințenie, așa cum ne învață și ne cere Sfânta Biserică. Să fim desăvârșiți, precum Tatăl nostru Cel Ceresc. Aceasta este plinătatea Bisericii și viața în Biserică.
