Finalul ședinței Comisiei de Dialog Social, din cadrul Prefecturii Ilfov, ne-a prilejuit aflarea unor amănunte interesante cu privire la problemele întâmpinate în distribuirea cardurilor de sănătate. Aceste amănunte le-au fost oferite, celor prezenți, de directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Ilfov, dr. Aurelia Isărescu.

Totul a început de la întrebarea lui Cristian Lixandru, șef birou în cadrul Prefecturii Ilfov. Acesta a întrebat-o pe Aurelia Isărescu, directorul CJAS Ilfov, dacă, în județ, mai sunt asigurați care nu au intrat în posesia cardului de sănătate. Răspunsul domniei sale ne-a dat măsura situației complicate care o generează distribuirea acestor carduri. 

10.000 de carduri vor intra în posesia asiguraților din Ilfov 

Explicații sunt destule și ele privesc situații determinate de factori diverși. Unul dintre motive este și faptul că încă nu au fost tipărite toate cardurile, deoarece există persoane care, zilnic, trec dintr-o categorie în alta, adică de la asigurat la neasigurat și invers. „Și degeaba ai cardul în buzunar, dacă astăzi ești asigurat, iar mâine nu mai ești”, ne-a spus Aurelia Isărescu. 

Dacă angajatorul nu plătește contribuția, nu mai ești asigurat!

Cu această ocazie, a fost ridicată o altă problemă, cea referitoare la situația în care angajatorul, fie el privat sau de stat, nu plătește contribuția la asigurările de sănătate, în termenul prevăzut de lege. Aurelia Isărescu a precizat că, în acest caz, angajatul nu mai figurează ca asigurat și nu mai poate beneficia de serviciile medicale prevăzute de lege, dar el își poate plăti contribuția de 58 de ron/lună, însemnând 5,5% din salariul minim pe economie. „Au fost și cazuri în care nu a fost completată corect Declarația 112, care trebuie depusă între 1- 25 ale fiecărei luni, situație în care titularul cardului de sănătate și-a pierdut, temporar, calitatea de asigurat. Dar, în momentul în care situația se remediază, angajatul își reia calitatea de asigurat”, a precizat dr. Isărescu. 

Calitatea de asigurat poate fi verificată pe site‑ul CNAS

Verificarea calității de asigurat este foarte simplă, iar furnizorii de asistență medicală au obligația de a verifica această calitate pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Trebuie doar să introducă CNP-ul și imediat sistemul îi arată dacă respectivul este asigurat, fără card emis, a mai precizat directorul CJAS. „În aceste condiții, medicul este obligat să asigure asistența medicală necesară. Există, totuși, spitale din București care, deși pacientul prezintă cardul, le cer acestora o adeverință de la CAS Ilfov, cum că este asigurat. Mie, cei de la Spitalul Fundeni mi-au răspuns că singurul document care confirmă calitatea de asigurat este doar adeverința, iar cardul este menit doar pentru a înregistra serviciile medicale! Este total incorect și neadevărat!”, a subliniat Aurelia Isărescu. 

În atenția asiguraților din Ilfov

„Asigurații cărora până la această dată nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia și fără a fi necesară adeverința de asigurat eliberată de casa de asigurări.” (comunicat CNAS).  Asigurații care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziție de CNAS la adresa  http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html sau se pot adresa caselor de asigurări de sănătate în evidența cărora se află pentru verificare și, după caz, pentru eliberarea cardului de sănătate.