O invenție simplă, dar extrem de eficientă

Vă povesteam, în februarie, anul trecut, despre „invenția” edililor din Brănești menită să stăvilească asaltul viscolelor asupra localității și, mai ales, asupra drumurilor de aici. Aceștia, vă relatam atunci, și-au creat un model de parazăpezi, concepție proprie, pe care le-au confecționat, cu bani puțini, în atelierele Gospodăriei Comunale – GMT. Anul acesta, ei au repetat „isprava”, fapt care a ușurat enorm activitatea de deszăpezire, după viscolul din 16-17 ianuarie.

Zilele trecute, am avut de făcut niscaiva drumuri prin Brănești. Am venit de pe Centură, prin Ștefănești, Afumați și Găneasa, pe drumurile județene care străbat aceste așezări ilfovene. Cu toate că fuseseră deszăpezite, „grosso-modo” să zicem, condusul mașinii era o mică aventură. Pentru că, pe lungi porțiuni, drumul era ca un patinoar. Firma care executase deszăpezirea „uitase” să mai dea cu sare și material antiderapant… așa că ne-am târât cu vreo 20-30 de km/h, ca să nu avem vreo surpriză și să ne trezim ieșiți în decor. Care, între noi fie spus, era splendid. Ei bine, de îndată ce am pătruns pe teritoriul comunei Brănești, lucrurile s‑au schimbat radical. Drumul era „ca-n palmă”, iar asfaltul lucea, negru, sub razele soarelui geros din acea zi.

 

O „armată” antrenată și bine pusă la punct

Mi-am adus aminte, atunci, că în urmă cu ceva timp, primarul Nicu Cismaru ne arătase planul de acțiune în caz de căderi abundente de zăpadă. Și nu orice fel de plan. Ci, întocmai ca la armată. Cu hărți amănunțite cu drumurile comunei, cu oameni și unități de acțiune cu sarcini precise, repartizate pe sectoare, ce mai, ordine și disciplină! Așa mi-am dat seama că, și anul acesta, „armata” organizată de primărie, care a luptat  împotriva generalului „Viscol”, repurtase o victorie zdrobitoare. Iar în această victorie, pe lângă organizarea ireproșabilă, un rol important a avut și „armamentul din dotare”: un parc consistent de utilaje, achiziționat în ultimii 3 ani și, bineînțeles și „zidurile” de apărare, adică parazăpezile de care vă vorbeam la început.

 

Ora 2.00. Se dă „alarma”

Am aflat ulterior că primii „soldați” ai armatei de deszăpezire au ieșit pe ”front”, încă de la ora 2.00 a zilei de 16 ianuarie. Apoi, pe la 5.00, au sosit întăririle. Utilajele au început să cutreiere drumurile comunei, intervenind cu precădere în punctele „fierbinți”, dacă putem spune așa, în condițiile în care viscolul mușca năprasnic. „Bătălia” a durat vreme de mai bine de 12 ore. La „statul major”, telefoanele au zbârnâit fără încetare. Unii dintre locuitorii comunei anunțau locurile cu probleme, unde viscolul se încăpățâna să atace mișelește. Imediat, utilajele plecau în locurile cu pricina, pentru a răpune dușmanul, care nu voia să se dea bătut. Însuși primarul conducea un utilaj, în lupta cu inamicul.

 

Victorie totală

Încleștarea avea, însă, să se termine cu bine. Spre sfârșitul zilei, aproape toate străzile erau curățate. Brăneștenii puteau circula în siguranță, care-ncotro. Dar, bătălia nu se terminase, încă… Spun asta, pentru că ce se realizase în primele ore ale confruntării cu viscolul nu era îndeajuns. În urma acțiunii utilajelor, zăpada se „mormănise” în fața porților oamenilor. Ea trebuia îndepărtată, fără îndoială. Astfel că, odată potolită urgia, a început acțiunea de ridicare a zăpezii și de transportare a acesteia pe un teren al primăriei, din afara localității. Pe câmp,  cei trei kilometri  de „parazăpezi de Brănești” își făcuseră datoria. Ne povestește viceprimarul: „În prima zi, poliția a vrut să închidă traficul rutier, încă de la ieșirea din Brănești spre Islaz – Belciugatele – Fundulea.  Ceea ce ar fi însemnat că oamenii din Islaz nu mai puteau ajunge acasă. Am intervenit și le‑am spus că nici vorbă de așa ceva. Datorită parazăpezilor noastre, se putea circula fără probleme, până dincolo de Islaz. S-au dus să se convingă și apoi și-au mutat „barajul” la ieșirea de pe teritoriul comunei noastre.”

 

”Zidurile” care au evitat troienirea caselor

Un alt loc în care parazăpezile și-au dovedit eficacitatea a fost pe strada Stejarului, din satul Vadu Anei, stradă mărginită, pe o parte, de câmp, iar de cealaltă parte de casele locuitorilor de aici. În anii trecuți, de fiecare dată când venea un viscol mai aprig, locuințele mărginașe erau cotropite și înghițite de nămeți uriași. Anul acesta, însă, pe strada amintită, zăpada s-a așternut liniștită și la numai o trecere a lamei, drumul a fost degajat. Troienele se „mutaseră” la 10 metri mai încolo, pe câmp… Și, același „fenomen” se înregistra oriunde acești „paznici” de nădejde își făcuseră cu prisosință datoria.

În fine. Poate mulți cititori vor contesta dramatismul acestei relatări. Eu, însă, sunt convins că, dacă i-ar întreba pe cei care au fost mai mult de 20 de ore în prima linie a bătăliei cu capriciile vremii, aceștia mi-ar da dreptate. Și, chiar dacă există inevitabilii cârcotași, nu putem să nu remarcăm modul exemplar în care au acționat toți cei implicați. Mai mult. Sunt gata să pun rămășag că atunci când aceste rânduri vor fi văzut lumina tiparului, zăpada din comună va fi luat, în mare parte, drumul câmpului.