Cu ocazia conferinței „Zilele Agriculturii Ro­mânești”, directorul  Direcției Metodologie, Monitorizare, Raportare si Relații Instituționale a APIA, Raluca-Emilia Daminescu, a făcut câteva anunțuri în premieră. Astfel, reprezentantul APIA i-a informat pe cei prezenți că a fost aprobată, recent, Hotărârea de Guvern nr. 57/2016, prin care este alocată suma pentru plata ajutorului de stat, în anul 2016, pentru schema de ajutor pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. „În luna decembrie a anului 2015, APIA a plătit 129 de milioane de lei, pentru trimestrul III al anului trecut, sumă care a reprezentat doar 52% din totalul ajutorului cuvenit fermierilor pentru perioada respectivă, restul de 48%, pentru trimestrul III, urmând să fie plătit din suma alocată prin această hotărâre de guvern. De asemenea, până la sfârșitul lunii ianuarie s-a finalizat depunerea cererilor pentru motorina utilizată în trimestrul IV, iar din informațiile de care dispunem, de la colegii din Ministerul Agriculturii, se depun eforturi pentru a se realiza plata atât a diferenței de 48%, pentru trimestrul III, cât și a sumei integrale pentru trimestrul IV, din bugetul alocat pentru anul 2016”, a precizat Raluca-Emilia Daminescu. Recent, APIA a confirmat faptul că nu există „niciun impediment” pentru această variantă de decontare.

 

Fermierii pot face împrumuturi, până vor primi subvențiile

 

Al doilea anunț a fost cel privitor la convențiile pe care APIA le are încheiate cu băncile și cu cele două fonduri de garantare, FGCR și FNGC – IMM. Daminescu a precizat că există mai multe tipuri de convenții încheiate cu instituțiile financiare respective, până când Agenția va reuși să efectueze toate plățile. „Avem două tipuri de convenții pentru Măsura 215 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor – sectorul porcine. Este vorba de Sesiunea l de depunere, anul lV de angajament și de Sesiunea lll de depunere, anul ll de angajament, prin care APIA eliberează o adeverință pentru 35% din suma solicitată în cererea unică. Tot în cadrul acestor convenții, în cazul în care beneficiarul nu a solicitat nicio adeverință, poate beneficia de un împrumut reprezentând 65% din suma solicitată în cererea de plată. De asemenea, și pentru sectorul păsări avem două convenții, pentru Sesiunea l de depunere, anul lV de angajament și sesiunea ll de depunere, anul lll de angajament, prin care fermierii care solicită adeverință pot beneficia de 20% din valoarea sumei solicitate în cererea unică de plată. În cazul în care fermierul nu obținut nicio adeverință până în acest moment, acesta poate obține 50% din valoarea subvenției solicitate. Totodată, am amendat convențiile pentru SAPS și plata redistributivă, astfel încât și fermierii aflați la control pe teren să poată beneficia de aceste adeverințe. Au fost încheiate, totodată, și convenții pentru măsurile de agromediu – Măsura 214 Plăți pentru agromediu, din vechiul PNDR și cele trei măsuri noi, Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, alături de Măsura 13 Plăți pentru zonele cu constângeri naturale” a spus Raluca Daminescu.