Lumini noi, de transformări primăvăratice și amenajări urbanistice

La numai 15 km de Capitală, comuna Clinceni se află     într-un plin proces de modernizare. Noaptea, Clinceniul de acum arată ca o stațiune estivală exotică. Peste 18 kilometri de străzi ale comunei au primit noutatea instalării noilor lămpi cu becuri tip led,  pe stâlpii de iluminat public. Dar asta nu e ultima noutate.

În cele ce urmează vă vom prezenta reperele contemporane ale unui urbanism în plină desfășurare. Toate aceste date și imagini le-am cules în ultimele zile.  Și stau mărturie a eforturilor constante în timp, ale administrației locale, pentru asigurarea utilităților, confortului unor spații publice cu destinații felurite, armonizate cu exigențele deosebite ale vârstelor, preocupărilor și momentelor pe care le poate aprecia oricine.

Lumina caldă, din parcul central

Noua incintă a parcului din centrul Clinceniului te întâmpină în amurg cu arhitectura nouă și prietenoasă a locului unde s-a inaugurat, moderna clinică medicală “Euro Multimed“.

Suprafaţa de odihnă și recreere are aproximativ 2.000 de metri. Primarul Adrian Budeanu explică: “Amenajările de aici au început la sfârşitul lunii martie şi acum suntem în faza finală a lucrărilor. Mai sunt de montat coşuri  şi patru aparate de joacă: leagăne, tobogane, scăriţe etc. În preajma lor va fi montat un gazon sintetic. În restul suprafeţei va fi iarbă naturală şi copăcei. Iluminatul parcului e asigurat de 20 de lampadare“.

Am vizitat locul, în amurg, și, într-adevăr, atmosfera de acolo e de vis.

 

Nopți înseninate, pe străzile comunei

Asta pentru că o uria­­șă lungime a arterelor de circulație – de peste 18 km – are montate acum pe stâlpii reețelelor electrice lămpi cu leduri. Din 2012, până acum. Ele au înlocuit vechile becuri fluorescente, montate cu mult dinaintea lui ’89.

Viceprimarul Ion Simion oferă amănunte: “Am confecționat sute de suporți metalici pentru lămpile stradale, la atelierul mecanic al Societăţii “Sabarul”, care aparţine Consiliului Local. Pe ele s‑au montat becurile tip led. Străzile care au primit botezul luminii sunt: DJ 401 A – peste 120 de lămpi. Apoi pe str. Puţul Olteni, Cireşica, Ciurari, Ciocârliei, Primăverii, Principală, Sabarului şi Carierei. Ce înseamnă 18 km din lungimea reţelei stradale a comunei? Cam 20 %. Noi avem aproape 120 km de străzi.  Ceea ce e important de ştiut e că montăm în continuare acest tip nou de iluminat stradal. În aproximativ 2 ani, toate străzile Clinceniului vor beneficia de această facilitate publică. Iar investiția se va amortiza din economiile realizate. Investiţia e consistentă, dar, în timp, costurile ei vor fi amortizate din economiile realizate la consumul de energie electrică facturat. Deci, un iluminat mult mai bun şi economii la consumul de enegie“, conchide el.

 

Amenajări de trotuare și podețe

Pavajul și amenajarea trotuarelor au început de mai multă vreme.

Adrian Budeanu afirmă: “Anul trecut, au fost pe listă str. Principală, Monumentul Eroilor și iată că, anul acesta, au intrat în lucru str. Ciurari, Cireșica, Ciorogârlei, Primăverii (în lungime de aproximativ 800 m și care e aproape terminată). Urmează str. Sabarului, pe porţiunea de drum judeţean. Despre podețe, ele sunt finalizate în proporție de 90%, pe str. Primăverii“.

Împreună cu edilul comunei, am fost pe str. Ciocârliei, una dintre cele mai lungi ale comunei. E asfaltată integral, pe toți cei 1,7 km. El a precizat că: “Are canalizare, reţele de alimentare cu apă, gaze naturale, telefonie, internet, de toate.  Aici, lucrările au început în urmă cu două săptămâni şi se vor termina în cel mai scurt timp. Sunt realizate în proporţie de aproximativ 60 %. În paralel cu amenajările de trotuare se construiesc podeţele de la intrarea în gospodăriilor locuitorilor noştri. Toate lucrările începute acum vor fi finalizate până la sfârșitul anului“ a mai afirmat el. 

 

Vocație și înaintași

Am aflat un lucru mai puțin obișnuit despre viața și aplecarea către nevoile comunității, a lui Adrian Budeanu. Faptul că e primarul comunei din anul 2000 spune multe despre vocația lui. Dar, un amănunt vine să tragă o linie de contur, peste generații. E vorba despre bunicul Vasile Budeanu, al actualui primar din partea tatălui. Ei bine, aflați că înaintașul său a fost primar al Clinceniului, între anii 1937 și 1943. Cinci ani a condus destinele aceste localități, într-o pe­rioadă istorică învolburată, care a cuprins și începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

Va urma o nouă inaugurare  

 

Duminică, 17 aprilie, începând cu ora 8:00, în zona noii Case de Cultură, a fost forfotă mare. S‑au plantat pomi și plante decorative, pentru amenajrea noului parc din  incinta generoasă. Pe scurt, am aflat de la primar că: “Vom monta în această zonă 24 de băncuțe, coșuri de gunoi, lampadare. Desigur, acest proiect va continua și în perioada următoare. Vom amenaja în cel mai scurt timp o parcare de 3.000 mp și alt spațiu verde de 7.000 mp.

Azi participă Asociația “Verde și Curat“, condusă de managerul ei, Tudorel Ioniță. Avem utilaje de tip buldoexcavator, ­bobcat și altele, pentru nivelarea terenului. Mai sunt aici  viceprimarul Ion Simion, angajați ai primăriei, ai S.C.“Prod Sabarul“ S.R.L. consilieri locali, elevi ai Liceului cu program sportiv, cu clasele I-XII însoțiți de părinți, prieteni, cadre didactice și alții. Ne pregătim cu grabă să terminăm de amenajat acest spațiu generos și vrem să-l punem la dispoziția concetățenilor noștri când vom inaugura noua Casă de Cultură, eveniment pregătit pentru data de 2 mai a acestui an. Sperăm să reușim să o facem la momentul ales de noi, când vom da și un spectacol cu artiști renumiți“.

Aniversare
cu tort, la iarbă verde

La amiază, consilierul local Valentin Radu  și-a sărbătorit – alături de toți cei aflați la plantări – împlinirea vârstei de 46 de ani. Tortul a făcut deliciul copiilor și al altora, după o zi de muncă în aer liber.

1)            Parcul de la Clincă, în amurg

2)            Ultimele finisări în parcul din centru

3)            Cu voioșie, la plantări

4)            Tudorel Ioniță

5)            “La mulți ani“! pentru consilierul local Valentin Radu

6)            Cu primarul Adrian Budeanu – la amenajări de trotuare și podiști, pe str. Ciocârliei

8)            Forfotă la asmenajarea parcului, din incinta Complexului Cultural și Sportiv

9)            Las finalul unei zile de voluntariat, muncit cu spor

10)          Asfalt ca-n palmă și trotuare amenajate