Singura țară din UE, unde subvențiile fermierilor sunt impozitate!
La noi, ca la nimeni! Încă o dată, țara noastră se dovedește a fi cât se poate de originală: datorită unor interpretări ale Ministerului Finanțelor Publice, subvențiile primite de fermieri sunt impozitate, de ceva vreme, pentru că sunt considerate „venituri” pentru producătorii agricoli! În ultima vreme, însă, agricultorii au făcut nenumărate demersuri pentru ca această aberație să înceteze.
Au fost purtate o serie de discuții între MADR și MFP pentru eliminarea acestei impozitări, dar, deocamdată, nu a fost găsită nicio soluție. Cu toate aceste discuții, ministrul Agriculturii a anunțat că, deocamdată, fermierii nu vor scăpa de această impozitare. Achim Irimescu explică poziția celor de la Finanțe astfel: „noi nu impozităm subvențiile, ci venitul anual al fermierului. Ori subvenția fiind parte din venitul anual al fermierului, sigur că automat este impozitată.”
Pentru unii mumă, pentru alții – ciumă
Portalul agrointeligența.ro a făcut o analiză foarte interesantă cu privire la această situație. Potrivit acestuia, de impozitarea subvențiilor „beneficiază” doar persoanele juridice, care plătesc impozite pe venit global, în timp ce fermierii care au ca formă de organizare PFA sau II nu sunt impozitați direct din subvenție, ci plătesc norma pe venit agricol! La solicitarea agrointeligența.ro, MFP a dat un răspuns sec: „Urmare a solicitării dumneavoastră referitoare la modul în care se plăteşte impozitul pentru veniturile din subvenţii acordate fermierilor, vă comunicăm că aspectele, a căror clarificare este solicitată de către dumneavoastră, sunt reglementate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul Titlului IV – Capitolul I (art. 62), precum şi în Normele metodologice de aplicare a acesteia (Titlul IV – Capitolul I – secţiunea a 2-a – punct. 3) aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016”.
Legea prevede neimpozitarea anumitor subvenții!
Studiind legea la care face trimitere MFP, cei de la portalul amintit au descoperit că anumite venituri sunt scutite de impozitare. Potrivit prevederilor art. 62 lit. a) din Codul fiscal, în categoria veniturilor neimpozabile se cuprind, printre multe altele, şi formele de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile, în conformitate cu legislaţia internă şi reglementările europene, de exemplu: „forme de sprijin acordate producătorilor agricoli din sectorul vegetal sub forma schemelor de plăţi directe şi ajutoarelor naţionale tranzitorii” sau „ajutoare de stat şi forme de sprijin acordate fermierilor din sectorul zootehnic”, precum și „sprijinul nerambursabil, acordat potrivit Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020”.