Un număr de 30 de module de stații de alimentare a automobilelor electrice vor fi implementate în Capitală, potrivit unei hotărâri adoptate, vineri, de Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Un amendament propus de consilierul general ALDE Ion Valentin Voicu și adoptat de CGMB precizează că modulele de stații de alimentare vor fi puncte de reîncărcare cu putere înaltă pentru autovehicule.
Alte amendamente adoptate prevăd că până 1 ianuarie 2019 proprietarii sau administratorii de spații comerciale sau birouri care dețin mai mult de 100 de locuri de parcare vor instala puncte de reîncărcare cu putere înaltă pentru autovehicule, pentru cel puțin 1% din locurile de parcare respective, nerespectarea acestor prevederi constituind contravenție și sancționându-se cu amendă de la 3.000 la 5.000 de lei. Sumele încasate din aceste contravenții se fac venituri la bugetul local al Municipiului București și vor fi folosite pentru proiecte care vizează reducerea poluării aerului.
Conform expunerii de motive a proiectului, numărul de mașini electrice înmatriculate în România este 299, în tip ce în București, totalul este de 187. Dintre acestea, în București, 35 au fost înmatriculate în 2015, 85 în 2016, iar 13 — în primele două luni ale acestui an.
„Programul Rabla Plus dedicat achiziției de mașini electrice nu a avut succes în 2016, acest lucru fiind cauzat de prețurile ridicate ale acestor mașini. În România, un astfel de autovehicul costă cel puțin 30.000 de euro. Anul 2017 aduce o nouă modificare la nivelul achiziției unei mașini ecologice. Toți românii care vor dori să cumpere mașină nouă vor beneficia de sprijin din partea statului. Programul Rabla este modificat, voucherul pentru o mașină electrică urmând a fi de 10.000 de euro”, se arată în documentul respectiv.
Semnatarii — consilierii generali ALDE Voicu Ion Valentin, Tomnița Florescu (viceprimar), Tudor Tim Ionescu și Claudiu Cătană — menționează că o creștere constantă a popularității mașinilor electrice va conduce spre o scădere de 13 milioane de barili a cantității de produse petroliere consumate la nivel global.