Din cele mai vechi timpuri se crede că în nopțile cu Lună plină anumite persoane sunt mai nervoase decât de obicei. Se mai spune că în serile în care mândra Lună se mărește, durerile reumatismale se simt mai acut, iar problemele venoase sunt mai frecvente. O fi sau nu adevărat? Iată ce spun experții despre acest lucru!
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 349, ediția print
Un grup de cercetători de la Universitatea New Orleans din Statele Unite ale Americii au constatat, în urma unui studiu, că Luna plină are un anumit efect asupra psihicului uman. Cu toate că legătura dintre ciclitatea astrului ceresc și sănătatea minții nu a fost încă validată, la nivel mondial există spitale de psihiatrie care au adoptat protocoale de îngrijire specială în momentul în care este Lună plină. Unul dintre efectele negative pe care le poate avea Luna plină asupra sănătății noastre este insomnia. Potrivit specialiștilor în astrofizică de la Geneva, o explicație ar fi aceea că Luna emite radiații electromagnetice care acționează asupra electronilor din celulele corpului. În nopțile cu Lună plină, aceste radiații pot avea efect excitant, crescând riscul de a deveni mai nervos, mai agitat și de a avea tulburări de somn.
Facem infecții
Cele mai frecvente probleme de sănătate depistate în săptămânile cu Luna în creștere sunt infecțiile. Iar circa 40% dintre infecții sunt cele urinare și sunt întâlnite, în special, la femei. Specialiștii au cercetat în laborator acest fenomen și au ajuns la concluzia că bacteriile se înmulțesc mult mai ușor în această perioadă, proces ce conduce la inflamarea vezicii și scăderea imunităţii organismului. pH-ul urinar ni se va diminua atunci când e Lună nouă sau când Luna e în descreștere.
Ne cade părul
Probabilitatea de a pierde mai multe fire de păr de pe cap este mult mai mare în serile cu Lună plină. Explicația științifică ar fi aceea că astrul ceresc contribuie în acest timp la creșterea semnificativă a vasodilatației și a debitului vaselor capilare, favorizând ruperea firelor de păr mult mai ușor decât în
restul zilelor. Ca să ne mândrim cu un păr frumos, sănătos și strălucitor, cel mai bine e să-l tundem când Luna e în creștere.
Ne dor articulațiile
Durerile de articulații, în special cele cauzate de boli reumatismale, sunt mai frecvente și mai acute în această perioadă. Cercetătorii pun disconfortul cauzat de aceste simptome pe seama faptului că, în serile cu Lună plină, substanțele fluide din organism devin mai acide, iar aciditatea în exces se acumulează în lichidul sinovial.
Avem picioarele grele
Forța atracției lunare ar putea fi de vină și pentru acutizarea varicelor și a afecțiunilor vaselor de sânge. Dacă avem pereții vaselor sanguine prea fragili, pe fondul creșterii volumului lichidelor din organism, ne putem confrunta cu sindromul picioarelor grele. De asemenea, sângerarea leziunilor dobândite accidental pot fi mai puternice în această perioadă, iar procesul de vindecare ar putea fi întârziat.
Organismul nostru se detoxifică mai bine când e Lună plină
Dacă ne punem în gând să urmăm o dietă cu fructe și legume pentru detoxifierea organismului, cele mai mari șanse de reușită le avem în astfel de perioade. Asta pentru că Luna plină favorizează eliminarea rapidă a toxinelor. În acest fel ni se îmbunătățește și circulația sanguină. Așadar, Lunii i se atribuie tot felul de influențe. De pildă, unii sunt de părere că Luna plină are efecte adverse în cazul intervențiilor chirurgicale, provocând de la complicații ale leziunilor până la hemoragii grave. Se mai întâmplă și acum ca specialiștii să se confrunte cu dorința pacienților de a fi operați doar atunci când Luna este în descreștere. Cu toate acestea, nu există dovezi clare care să ateste legătura dintre fazelele Lunii și operațiile nereușite sau intervențiile realizate cu succes.