Unul dintre edilii care ”nu are stare” și se mișcă cu viteză administrativă maximă, cot la cot cu Consiliul Local și echipa Primăriei 1 Decembrie, este primarul Gheorghe Petre, care în întreaga perioadă a mandatelor sale a demarat nenumărate proiecte de investiții în mai toate domeniile.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.461
Dacă îți propui să realizezi un interviu cu primarul comunei 1 Decembrie, Gheorghe Petre, sau, pur și simplu, să ai o discuție mai lungă, trebuie să știi că nu va fi foarte ușor. Șansele de a dispune de câteva minute libere din partea domniei sale sunt foarte mici pentru că, permanent, se deschide o ușă sau sună telefonul, pentru ca cineva să îl întrebe de vreo lucrare sau să îl anunțe stadiul unei alte lucrări. Aceasta dacă nu va trebui să îl cauți pe edil în comună, în zonele în care verifică modul în care sunt puse în practică diferite investiții în infrastructură.
Când am ajuns în vizită la Primăria comunei 1 Decembrie, l-am găsit pe primar amuzându-se de bucuria copiilor care au năvălit la joacă în parcul din spatele primăriei. Primarul Gheorghe Petre a finalizat proiectul care avea în vedere reabilitarea parcurilor din comună, astfel că fiecare cartier al comunei are de acum un parc cu locuri de joacă pentru copii. La primul parc, înființat în anul 2012, cel mai vechi, aflat în spatele sediului Primăriei 1 Decembrie, lucrările de reabilitare au însemnat înlocuirea întregii suprafețe antitraumă, precum și a tuturor celorlalte dotări, a gardului, băncilor și aparatelor de joacă pentru copii, care nu mai corespundeau normelor.
Bucurându-ne și noi de încântarea edilului, la vederea copiilor ce profitau de noul parc dedicat lor, am trecut totuși la lucruri și mai serioase: modernizarea drumurilor de interes local, în comuna 1 Decembrie. Vorbim aici de lucrări de proiectare și execuție, cât și de reparații și întreținere pentru 22 de străzi. Toate aceste străzi au fost incluse în reabilitare, în cadrul unui proiect PNDL. Primarul ne-a precizat că au mai rămas în lucru cinci străzi: Livezii, Macului, Micșunelelor, Tuberozelor, Viitorului. Proiectul înseamnă în totalitate reabilitarea străzilor: Intrarea Viitorului, Speranței, Spilamberto, Orhideelor, Crinului, Tineretului, Intrarea Carpați, str. Soarelui, Zorilor, Viitorului, Livezii, Tuberozelor, Micșunelelor, Macului, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Câmpului, Pinului, Răsăritului, Plopilor, Prelungirea Oituz, Aleea Stadionului. Modernizarea străzilor presupune asfaltare, introducerea instalațiilor de curent electric, iluminat public cu Led-uri. A fost lăsat acostament pentru introducerea rețelei de canalizare. ”Cu acestea se închide primul pachet pe PNDL. Iluminatul public a fost reabilitat în totalitate. Mai este o singură stradă, prelungirea Tudor Arghezi, unde se va lucra la canalizare. Este singura stradă care a rămas fără iluminat. Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect au fost înlocuite 500 de lămpi, schimbați, de asemenea, 8 km de cablu. S-a înlocuit toată infrastructura, cu puncte de consum și puncte de aprindere”, ne-a spus primarul, precizând că alte 17 străzi așteaptă să intre în reabilitare și modernizare.
Apele pluviale, o problemă pentru cetățeni
Un obiectiv extrem de important al comunei este eliminarea apelor pluviale. Prin asocierea Consiliului local al comunei 1 Decembrie cu Consiliul Județean va fi posibilă realizarea obiectivului ce permite eliminarea apelor pluviale de pe raza comunei. Lucrarea a fost decisă ca urmare a inundațiilor masive ce au afectat locuitorii în anii trecuți. Potrivit unui studiu de fezabilitate comandat de primărie, comuna 1 Decembrie se confruntă cu ape pluviale în anumite zone, iar acolo trebuie intervenit prin refacerea sistemului de preluare a apelor menajere și refacerea infrastructurii. Acest proiect presupune intervenții în carosabil, cât și refacerea covorului asfaltic.
Studiul hidrologic solicitat de Primăria comunei 1 Decembrie s-a elaborat pentru evaluarea cauzelor ce au determinat inundațiile repetate datorate în special suprasaturării cu apă a solului, precum și evacuarea deficitară a apelor pluviale, în ultimii ani, în perimetrul vechii vetre a satului 1 Decembrie. Studiul a evidențiat necesitatea evaluării unor soluții care să elimine riscul producerii inundațiilor.
Inundarea locuințelor și a curților a zeci de gospodării din comună are efecte grave asupra acestora, atât pe plan constructiv, cât și pe plan sanitar, relevă studiul.
Potrivit Studiului de fezabilitate comandat de primărie, localitatea 1 Decembrie este situată într-o zonă ușor depresionară din cadrul luncii Argeș – Sabar, zona străbătută de valea râurilor Argeș și Sabar. Dacă până în drumul național DN5 panta generală este lină și aproximativ dreaptă, cu multe canale de desecare, în zona din aval de DN5 panta generală pe raza localității este foarte mică, cu multe suișuri și coborâșuri, fapt care arată că în condiții naturale, apa nu prea mai are viteza de curgere spre cursurile de apă.
Lucrări ample pentru rezolvarea problemelor provocate de inundații
Studiul arată că sistemul de colectare, transport și evacuare a apelor din precipitații și alte surse din amonte este deficitar, fapt ce cauzează inundarea terenurilor din zonă. Lucrările de transport și evacuare a apelor de suprafață nu fac față la cantitățile de apă de precipitații ce pot cădea pe arealul studiat. Aceasta, fie din cauza lipsei unor lucări de amenajare a canalelor de apă pluvială existente, fie a canalelor existene și nefinalizate. Având în vedere aceste rezultate, specialiștii au făcut și o serie de recomandări privind soluțiile de reducere a riscului de inundații în perimetrul 1 Decembrie – zona aval față de DN 5. Specialiștii au recomandat ca primă variantă execuția unui canal de ape pluviale de-a lungul drumurilor comunale. O altă variantă a fost execuția de canale de ape pluviale în lungul drumurilor comunale și evacuarea apelor pluviale de pe toate străzile în chesoane executate la capătul străzilor sau în zonele cele mai joase. Dar această variantă ar avea neajunsul că întreținerea chesoanelor s-ar face deficitar. O a treia variantă a luat în calcul execuția de canale de ape pluviale în lungul drumurilor comunale, evacuarea apelor pluviale pe mai multe străzi, colectarea și evacuarea apelor pluviale în perimetrul străzilor Pinului și până la Liviu Rebreanu, curățarea și decolmatarea canalului existent de aducțiune apă ce era folosit pentru irigare. De asemenea, s-a recomandat execuția unui canal de ape ce va subtraversa DJ 401A în zona de intersecție cu str. Crinului și continuarea acestuia până în punctul cel mai de jos de unde se vor colecta și apele pluviale căzute pe străzile Tineretului, Orhideelor, Speranței și Bălții. La aceasta s-a recomandat construirea unui bazin de acumulare de apă pluvială și montarea unor pompe de evacuare a apelor pluviale spre cursul de apă Argeș, cât și execuția unor conducte de refulare cu evacuare finală în conducta de evacuare ape uzate menajere aferente stației de epurare 1 Decembrie. Soluțiile propuse ar trebui să funcționeze simultan, fiind necesară intervenția asupra tuturor podețelor existente, precum și asupra execuției de noi canale de colectare și evacuare de apă pluvială amplasate în lungul drumurilor. Având în vedere pantele foarte mici de evacuare a apei, s-a propus ca toate șanțurile și rigolele să fie betonate de-a lungul căilor de comunicații care vor prelua și apele căzute pe proprietățile limitrofe drumurilor.
Lucrările proiectate sunt amplasate pe raza comunei 1 Decembrie, zona cuprinsă între străzile Tufanilor, DN5 și str. Speranței (partea aflată la stânga DN5 București – Giurgiu).
Întreaga suprafață de teren necesară lucrărilor de realizare a rigolelor și șanțurilor betonate necesare preluării apelor pluviale în lungul drumurilor comunale va însemna lucrări pe 21 de străzi: Morii, Răsăritului, Pinului, Câmpului, Prelungirea Oituz, Plopilor, I.L. Caragiale, Intrarea Oituz, Oituz, Fagului, Teiului, Viilor, Soarelui, Zorilor, 1 Mai, Liviu Rebreanu, Crinului, Tineretului, Orhideelor, Speranței, Spilamberto.