Controverse politice privind decontarea transportului pentru profesorii navetiști
O hotărâre de Guvern, aflată în discuție la nivelul Executivului, stârnește controverse între putere și opoziție. Dacă ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că aceasta este o reparație a prevederilor Legii 1, prin care s-au restrâns drepturile cadrelor didactice, vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, susține că, în urma acestei hotărâri, 65.000 de profesori nu vor mai putea să-și susțină orele.
Toate controversele pornesc de la modalitatea de decontare a transportului pentru cadrele didactice. Conform noii hotărâri, costul abonamentelor va fi decontat din bugetul autorităților locale.
Transportul va fi decontat integral
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a arătat, în cadrul unei conferințe de presă, că hotărârea de Guvern care prevede decontarea transportului cadrelor didactice este o „solicitare de bază și unanimă a sindicatelor din învățământ”. Potrivit acestuia, unul din scopurile sale este evitarea întârzierilor la plata decontului pentru că precizează „foarte clar că decontul se face în luna următoare prezentării documentelor” și că nu există un plafon al sumei de decont. „Se decontează integral transportul auto, feroviar sau naval. Pentru a se asigura de existența acestor sume în bugetele autorităților locale se prevede, pentru eliminarea discriminării, suplimentarea, de la bugetul de stat, a bugetelor autorităților locale, tocmai pentru primăriile mai sărace”, a precizat Câmpeanu. El a mai afirmat că beneficiarii acestor norme vor fi aproximativ 65.000 de cadre didactice și auxiliare, majoritatea din mediul rural.
Turcan: „Guvernul introduce taxa pe învățătură!”
În privința acestei inițiative guvernamentale, vicepreședintele PNL, Raluca Turcan, este de părere că această hotărâre va duce la întârzieri ale plăților și la plafonarea nivelului. „Ponta pune 65.000 de profesori în imposibilitatea de a-şi ţine orele. Printr-un simplu HG, peste jumătate de milion de elevi pot rămâne fără cadre didactice la catedră. Ministerul Educaţiei pregăteşte o surpriză majoră cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar navetist, din toate şcolile: decontarea abonamentelor lunare să se facă de către autorităţile locale”, a spus Turcan, într-un comunicat de presă. Vicepreședintele PNL mai afirmă că, astfel, Guvernul va introduce „taxa pe învăţătură”.
Primăriile sărace vor fi în imposibilitate de a plăti
Potrivit Ralucăi Turcan, acest lucru înseamnă întârzieri garantate la plata decontărilor şi discriminarea cadrelor didactice care lucrează în comunităţi sărace, deoarece primăriile sărace, cu siguranţă, nu vor putea include astfel de cheltuieli în bugetele locale. „Guvernul plafonează şi abonamentele cadrelor didactice la nivelul tarifului perceput de CFR, tren clasa a ll-a. Prin urmare, în 90% din cazuri, cadrelor didactice li se va deconta o foarte mică parte din abonament, acolo unde nu există tren. Adică, profesorii vor plăti 300 de lei abonamentul lunar, iar şcoala/primăria, va deconta doar 50 de lei! Este o plafonare mascată. În zonele de munte, zonele rurale, exact acolo unde este un deficit major de personal didactic, nu există tren!”, se mai afirmă în comunicat. PNL mai susţine că, prin această hotărâre de guvern, Guvernul încalcă dreptul constituţional la învăţătură, iar, prin intenţia de a plafona costul abonamentelor şi prin transferarea responsabilităţii care-i revine către autorităţile locale, elevii vor rămâne fără profesori la catedră, forţaţi să‑şi dea demisia, dacă nu-şi permit să plătească contravaloarea abonamentului de navetă la şcoală.