Pragul valoric al contractelor prin care autoritățile puteau cumpăra direct, fără licitație, produse, servicii sau lucrări, era, până acum, de 15.000 de euro. Guvernul a hotărât dublarea acestui prag la 30.000 de euro, urmând ca, pentru achizițiile sub acest plafon, să fie eliminată și garanția de participare.Noile proceduri sunt prevăzute într-un proiect de ordonanţă de urgenţă care a fost discutat deja în Guvern.Autoritatea contractantă trebuie să transmită către Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), în cel mult cinci zile de la data realizării unei achiziţii directe a cărei valori estimate depășește echivalentul în lei a 3.000 euro, o notificare privind denumirea și datele de identificare ale operatorului economic, obiectul și valoarea achiziţiei, cantitatea achiziţionată.Modificările, susțin inițiatorii proiectului de ordonanță, vor duce la “flexibilizarea și transparen­tizarea” procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, având în vedere și gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene.