Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se cinstește, în Biserica Ortodoxă, în ziua de 1 octombrie, începând cu secolul IX. Ea are ca început o minune săvârșită de Maica Domnului în Biserica din Vlaherne, Constantinopol, care adăpostea într-o raclă cinstitul veșmânt al Maicii Domnului.
Preot Alexandru Anghel, Parohia – Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Canela din Moara Vlăsiei
Acest veșmânt al Maicii Domnului a fost pus în Biserica din Vlaherne în timpul împăratului Leon Cel Mare al Constantinopolului (457-474) şi al Preafericitului părinte Ghenadie Patriarhul Constantinopolului (458-471). Veșmântul a fost adus la Constantinopol de doi senatori Candid şi Galvie, care au plecat la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt. După ce au ajuns, au mers prin Galileea, după care s-au dus în Nazaret dorind să vadă și casa unde a copilărit și a trăit Mântuitorul Hristos până la vârsta de 30 de ani. Acolo au găsit veșmântul Maicii Domnului pe care l-au pus într-o raclă de argint şi, ajungând la Constantinopol, l-au ascuns în casa lor, pe care au transformat-o în biserică, dându-i hramul „Sfinţilor Apostoli Petru şi Marcu”. Datorită minunilor săvârșite de Maica Domnului în acea biserică, Patriarhul Ghenadie al Constantinopolului a ridicat o biserică în suburbia cetății Constantinopol, la Vlaherne şi a așezat cinstita raclă ce adăpostea veșmântul Maicii Domnului, în data de 2 iulie a anului 459, dându-i hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.
Minunea de la Constantinopol
În timpul Împăratului Leon al VI-lea Filozoful sau Cel Înțelept (866 – 912) în biserica din Vlaherne, făcându-se priveghere toată noaptea de sâmbătă spre duminică în ziua de 1 octombrie, Maica Domnului s-a arătat Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos şi ucenicului său, fericitul Epifanie, stând în văzduh şi rugându-se. În vedenia Sf. Andrei, Maica Domnului apare mai strălucitoare decât soarele și acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, împreună cu oștile cerești şi cu mulțimea de Sfinți, care în haine albe şi în cucernicie stăteau împrejurul ei, dintre care doi erau mai aleși: Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Sfântul Evanghelist Ioan. În acel ceas, s-au auzit graiurile cele cu umilința ale rugăciunii ei către iubitul ei Fiu și Dumnezeul nostru Iisus Hristos: “Împărate ceresc, primește pe omul cel ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Și acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfințește și proslăvește pe cei ce te proslăvesc pe Tine și rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, și făgăduințele, primește-le toate și din toate nevoile și răutățile îi izbăvește”. Astfel, văzând milostivirea și dragostea ce o poartă Maica Domnului pentru lume, Biserica Ortodoxă din Constantinopol a așezat ca dată de pomenire a acestei minuni, 1 octombrie.
Reacurata Fecioară, pururea Rugătoare către Dumnezeu
Sf. Teofan Zăvorâtul în predica sa arată această minune a Maicii Domnului ca fiind o descoperire a Cerului, având-o în centru pe Preasfânta de Dumnezeu Născătoarea, care se arată a fi mijlocitoare şi pururea rugătoare către Dumnezeu pentru lume. „Praznicul Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu descoperă ochilor minții noastre o priveliște nespus de mângâietoare și aducătoare de bucurie! El ne descoperă cerul, iar acolo, pe Stăpâna de Dumnezeu Născătoare, ce mijlocește pentru noi înaintea Domnului și atrage în urma sa, ca să mijlocească în același fel, toată ceata Sfinților, ce sunt puternici prin îndrăznirea către Domnul. Iar în urma lor ni-L descoperă pe Însuși Domnul tuturor, Ce ia aminte la mijlocirea aceasta și Se lasă înduplecat de ea. Preaîmbucurător lucru! Căci din această mijlocire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dimpreună cu Sfinții toți și din înduplecarea Domnului spre milostivire față de noi se alcătuiește asupra noastră acoperământ ceresc de mare milostivire, preaplin de haruri, pururea gata să se reverse asupra noastră.”
Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
În Protoieria Ilfov Nord există o biserică cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” şi anume la biserica – paraclis de la Parohia Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir din oraşul Voluntari. Imediat după această minune s-a alcătuit şi un imn acatist în cinstea Acoperământului Maicii Domnului care scoate în evidenţă grija ce o poartă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru creştini.
„Împărătesei celei alese mai înainte de veci,
Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, Care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric,
Acesteia, şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă îi serbăm Acoperământul Ei cel luminos.
Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită,
Izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile,
Ca să grăim ţie:
Bucură-te, bucuria noastră;
Acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!”