Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a dat publicității un raport în care se arată că valoarea activelor nete ale fondurilor de pensii admi-nistrate privat s-a ridicat, la finele primului semestru, la 7,92 miliarde lei, reprezentând o creștere de 23,45% față de sfârșitul anului trecut. Comparativ cu luna iunie a anului trecut, activele nete au crescut cu 47,39%, iar în luna iunie a acestui an s-a înregistrat, față de luna mai, o creștere de 3,3%. Numărul celor care participau la sfârșitul primului semestru al acestui an la fonduri de pensii private se ridica la 5.662.520 de persoane. Valoarea medie a unui cont se situa la data de 30 iunie la un cuantum de 1.458,64 lei (aproximativ 328 de euro), circa 66% dintre participanți aflându-se sub medie, iar 30%, peste medie. La fondurile de pensii private au fost virate 213,95 milioane de lei, cea mai mare sumă depusă în ultimul an, acesta însemnând o creștere de 27,34% față de perioada similară a anului trecut. La sfârșitul primului semestru 2012, comparativ cu iunie 2011, numai sumele plasate în obligaţiuni corporative au înregistrat scăderi, în timp ce sumele plasate în celelalte clase de active au înregistrat creșteri cuprinse între 7,65% și 90,89%, în condiţiile în care activele totale au crescut cu 47,41%.