Grupurile Școlare Agri­cole ar putea fi fi­nanțate prin Programul Național Național pentru Dezvoltare Rurală, conform afirmațiilor ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. În România există, în prezent, 39 de exploatații-școală cu trenuri în proprietate și 28 de ferme didactice, cu terenuri în administrare, precum și patru ferme didactice care au teren obținut prin donație, iar ultimele 20 de ferme didactice din listă au teren concesionat. „Cred că, în perioada următoare, liceelor agricole li se va acorda o mai mare importanță. Vor găsi fonduri pentru dezvoltarea fermelor didactice”, a declarat Constantin. În anul școlar 2012 – 2013 au fost înregistrate un număr de 140 de unități de învățământ profesional și tehnic cu profil agricol, dintre care 68 de școli sunt în mediul rural. De asemenea, anul trecut, au fost înregistrate un număr de 619 clase de elevi înscriși la liceele de profil, dintre care 257 clase în mediul rural. Numărul total al elevilor, care au urmat cursurile de specialitate a fost de 14.455, dintre care 6.084 elevi în mediul rural.