Împreună cu ministerul Educației, în perioada 7-9 mai a.c., Inspectoratul Școlar Județean Ilfov a organizat, la Măgurele, Sesiunea de referate și comunicări științifice ale elevilor de liceu, la biologie, etapa națională. Festivitățile de deschidere ale concursului au avut loc în Aula Facultății de Fizică din Măgurele, și s-au bucurat de prezența subprefectului de Ilfov, Cătălin Pantazi, a membrilor Comisiei centrale – care s-au ocupat de notarea referatelor concurenților, dar și de cea a Grupului de chitariști ”Trubadurii”, de la Șc. Gimnazială nr. 1, din Pantelimon și a Grupului vocal-instrumental ”Dorulețul”, de la Șc. gimnazială ”Ion Vișoiu”, din Chitila – care au prezentat câteva momente artistice.

”Indiferent de faptul că veți ieși pe locurile I, II sau III – sunteți, oricum, câștigători – pentru că ați îndrăznit să vă înscrieți și să concurați”, le-a transmis, elevilor, subprefectul Cătălin Pantazi, în deschiderea  evenimentului, acesta fiind urmat de Ștefan Antohe, decan al Facultății de Fizică. Profesorul și-a exprimat, de asemenea, mulțumirea că, instituția pe care o conduce a fost aleasă gazda concursului. ”Anul trecut, a fost chimia, anul acesta – biologia. Poate ne gândim pentru la anul și pentru fizică”, a spus, amuzat decanul, care a vorbit, apoi liceenilor despre poziția fruntașă pe harta învățământului românesc, dar și european, în domeniu – a instituției de la Măgurele. Nemulțumit de prezența nu foarte numeroasă a concurenților (28 de județe, etapa fiind una la nivel național) s-a declarat Daniel Răduțoiu, lector univ. dr. la Universitatea din Craiova și președinte al Comisiei centrale. Acesta a amintit de faptul că astfel de concursuri presupun extrem de multă muncă în afara orelor de școală, neremunerată, pentru profesori. ”Și astfel de concursuri sunt importante, nu numai olimpiadele școlare care-ți asigură, ca elev, intrarea la facultate. Anul trecut, au fost 31-32 de echipe, nu mult – dar mai mult decât la această ediție. Oare profesorii nu mai au timp să se ocupe de elevi? Sau nu au fost lucrări care să merite să ajungă la această fază? Sau, poate, inspectoratele școlare județene nu s-au implicat suficient?”, a comentat Daniel Răduțoiu.

Premii binemeritate

La finele zilei de 8 mai, după mari emoții, Comisia centrală a anunțat câștigătorii. Pe locul I s-a clasat Mihai Cătălin Ionuț, de la  Liceul Teoretic ”Dimitrie Bolintineanu”, din București – cls. a X-a, cu referatul ”Nu știm sau nu vrem să folosim energia bio-eco-mașinilor de reciclat”, îndrumat de prof. coordonator Valeria Purcărea Ciulacu. Locul II a fost ocupat de Mândrescu Cezara Mihaela, de la Colegiul Național ”G. Ghica”, din Dorohoi, Botoșani, cls. a IX-a, cu referatul ”Cariotipul și idiograma la Rana ridibunda  – (Pall 1771)”, activitatea ei fiind coordonată de prof. Ciprian Radu Mândrescu. Locul III a fost adjudecat de Popa Mădălina, de la Colegiul Național ”Gh. Vrânceanu”, Bacău, cls. a IX‑a, pentru ”O lume vie în sticlă”, prof. coordonator – Florentina Dinu.

 

Mențiunile s-au acordat elevilor Ioana Popescu, de la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, jud. Vâlcea, cls. a X-a, pentru ”Considerații generale privind  acțiunea apei sărăcite în deuteriu asupra creșterii plantelor”, sub îndrumarea prof. Daciana Anghel, Cacerovschi Eva Teodora, de la Liceul ”Al. Odobescu”, Lehliu Gară, jud. Călărași, cls. a XI-a, pentru ”Agricultura tradițională versus agricultura standardizată”, având ca prof. coordonator pe Luminița Antoanela Viașu și Fănică Roxana, de la Liceul Tehnologic ”Pamfil Șeicaru”, Ciorogârla, Ilfov, cls. a X-a, care a susținut un referat despre ”Fotosinteza – miracolul vieții”, sub coordonarea prof. Teodora Lazăr.