Nu se mai scumpesc gazele

Direcţia Generală Întreprinderi a Comisiei Europene dorește ca Guvernul să elimine obligativitatea producătorilor de gaze din România de a livra cu prioritate gaze din producţia internă către populaţie, iar autorităţile de la București nu vor aplica creșterea preţului programată pentru 1 octombrie. Potrivit calendarului de liberalizare a pieţei gazelor,  asumat de Guvern prin acordurile cu FMI și Comisia Europeană, preţul gazelor livrate populaţiei urma să crească cu 3% de la 1 octombrie.

România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale și produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern. 

Romavia, faliment la Tribunalul Ilfov

Regia Autonomă Compania Română de Aviaţie Romavia a intrat în faliment prin procedură simplificată, în urma unei decizii dispuse la începutul lunii august de Tribunalul Ilfov. Lichidator judiciar provizoriu a fost desemnat Rovigo SPRL.

Romavia a fost înfiinţată în 1991 în coordonarea Ministerului Apărării, pentru transport aerian de călători, marfă și poștă, în trafic intern și internaţional, precum și pentru deplasările demnitarilor.

Romavia a finalizat anul trecut cu afaceri de 1,9 milioane lei și pierderi de 7,2 milioane lei, în vreme ce datoriile s-au ridicat la 70,6 milioane lei.

1,17 pensionari la un salariat

Numărul total al pensionarilor era, la finele lunii aprilie 2014, 5.194.900 persoane, în timp ce efectivul salariaților totaliza 4.423.200 persoane, înregistrându-se, astfel, circa 1,174 pensionari la un salariat, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.  Din totalul pensionarilor, circa 90% erau pensionari de asigurări sociale de stat (4.676.500 persoane) și 10% pensionari agricultori (518.400 persoane). 

Pensia medie era de 342 de lei, iar pensionarii cu limita de vârstă aveau o pensie medie de 361 de lei.

În iulie, rata șomajului a fost de 7%

Rata șomajului, în luna iulie, a scăzut cu 0,1 puncte procentuale, faţă de luna anterioară și cu 0,3 puncte procentuale faţă de luna iulie 2013, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Numărul șomerilor (în vârstă de 15 – 74 ani), estimat pentru luna iulie din anul curent, este de 698.000 de persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (700.000 de persoane) cât și faţă de aceeași lună din anul precedent (726.000 de persoane). Pe sexe, rata șomajului pentru bărbaţi o depășește cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,7% în cazul persoanelor de sex masculin și 6,2% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25 – 74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,7% pentru luna iulie 2014 (6,3% în cazul bărbaţilor și 4,9% în cel al femeilor).