Adică din zona de protecţie a lacului Tâncăbeşti. De fapt, Mioara Mantale s-a pricopsit cu un necaz. Pacostea? O magazie. O…ceva, pe malul bălţii, în stufăriş. Să fi dat bani pentru asta? Să fi fost „cado’”? Habar n-am. Însă, în ambele variante, a făcut-o din vorbe un individ, din categoria celor „cu gulere albe”. Ştiţi voi de care. Avocat. Numele lui: Cristea Ştefan. Vocaţia? Chipurile, dezvoltator imobiliar. ’Mneaei, fire simţitoare la naturel, a bătut probabil din pălmuţe la aşa ocazie. Chilipir. Dar n-a fost să fie.
Mintea de pe urmă este o știinţă exactă
Imediat, însă, vine întrebarea: dar de ce să aştepţi atât? Logic, nu? Cu atât mai mult cu cât, în cazul abuzului făcut de la Tâncăbeşti, aţi primit avertismente. Cineva, fraţii Parfene ca exemplu, v-au adus la vedere faptul că n-ar fi o afacere tocmai curată şi legală. Dar, doamna Consul General al României la Strasbourg n-a avut ochi decât pentru acaret. Capriciu feminin? Nu se ştie. Totuşi, să te încânte o mărgică din sticlă colorată? Aveţi cumva strămoşi indieni Navajo? Sau aborigeni? D-nă Consul, avem pretenţii! Ocupaţi o funcţie înaltă în administraţia publică a statului nostru, în Franţa.
Promoţie pentru Mioara Mantale!
E oferta “Jurnalului de Ilfov”. Un plan bun astăzi este mai util decât unul perfect, mâine. Pentru asta, ziarul nostru e mândru să vă consilieze în cazul Tâncăbeşti şi să vă arate eroarea în care vă aflaţi. O facem din patriotism. Iar dacă asta vă şi ajută, cumva, să reveniţi în legalitate, aţi realizat un câştig substanţial.
Ştiţi că e periculoasă persistenţa în încălcarea legii. Vreţi cu anasâna să vă compromiteţi? Cum ar fi să apăreţi în justiţie pentru un fleac de magherniţă? La banii şi statutul dv.? Iar când presa va năvăli pe scările tribunalului, veţi zice că vă vânează şi vă persecută? Dacă va fi aşa, amintiţi-vă exemplul onestităţii noastre jurnalistice şi să vă revanşaţi, oferindu-ne exclusivităţi, pe toată durata procesului.
Cum facem?
Pentru început, iată un decupaj din: „Ordinul 227, din 31 martie, 2006, dat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, privind amplasarea şi dimensiunile zonelor de protecţie adiacente infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, intrat în vigoare la 05.04.2006. Având în vedere prevederile art. 76 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.872/2005 (…) ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale Gheorghe Flutur, emite următorul ordin:
Art. 1. – Se aprobă amplasarea şi dimensiunile zonelor de protecţie adiacente infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. (…)
1. Zonele de protecţie se măsoară astfel:
a) la lacurile de acumulare, de la nivelul maxim de retenţie – 5 metri. (Cazul Tâncăbeşti, n.n.)”.(…)
Încă puţin!
Vedeţi şi anexa 2, din Legea apelor nr. 107, din 1997 care n-a fost abrogată. Ea spune că lăţimea zonelor de protecţie trebuie să măsoare 10 metri, în cazul lacurilor de acumulare care depăşesc 1.100.000 mc., cum e Lacul Tâncăbeşti.
Apoi Ordonanţa 3 din 2010 spune clar că: albia minoră e considerată tot lacul. Iar albia majoră include zona de protecţie, până la curba de nivel a barajului şi SE INSTITUIE (sub.ns.) zona de protecţie. Ce vă spune acest „se instituie”?
Primarul și legea
Un primar care, deocamdată, nu e suspect că antipatizează legea, spunea că porţiuni din zona de protecţie a lacurilor pot fi date ca împropietărire. Sincer, mi-e greu să cred că acesta e spiritul legilor. De ce?
Pentru că, în timpuri normale, acolo e un front de lucru permanent. Se taluzează şi înalţă maluri, se fortifică zone expuse erodării, se aplică soluţii împotriva surpărilor şi alte lucrări specific inginereşti, curente. Ce te faci însă, când natura se dezlănţuie?
Indecizia e baza flexibilităţii
Acest panseu absurd chiar se aplică aici. Un singur exemplu: vă amintiţi, stihia inundaţiilor? Puhoaie trecute peste baraje mai zdravene, sau spulberându-le pe cele mici? Oameni forfotă, îndesând sacii de nisip, bătând pământul cu maiul, folii uriaşe de plastic, utilaje uşoare şi grele încercând să stăvilească năvala viiturilor? Ce te faci însă, dacă proprietarii terenurilor cu case până-n apă ar fi în vacanţă, undeva, prin lume sau, chiar de serviciu, la Strasbourg? Cum treci de zidurile lor?
Păi nu tot primarii protestau vehement, porniţi să nu mai admită locuinţe lângă ape? Apoi nu tot ei au trebuit să găsească soluţii salvatoare? Cu terenuri şi materiale oferite noilor construcţii? Cât ne costă catastrofele? Că viaţa, ştim. Iar ne vom mira că ninge iarna? Sau că se topesc repede zăpezile, la cald?
Nimic nu se îmbunătăţește cu vârsta
La unii e o realitate. Mioara Mantale trebuie să afle şi ea, lângă Jean Valvis, că în toate legile românești, de la Gheorghiu-Dej încoace, în toate decretele, normativele, HG, peste tot stă scris: „zona de protecţie A LACURILOR”! Atenţie! Zona de protecţie nu este a terenului, a ţăranilor cooperatori, a apropitarului, a comuniştilor a elveţianului, sau a Consulului General de la Strasbourg! Nu este!
(va urma)
Când „lumea strâmbă” își trage apa la picioare
