Din anul 2015, tinerii fermieri cu vârste sub 40 de ani beneficiază de o schemă de ajutor, care se aplică pentru suprafețe cuprinse între 25 – 60 ha și care constă în acordarea unui spor de plată pe suprafață de 25%, pe o perioadă de 5 ani. Pentru anul 2015, valoarea acestei plăți este cca 19,35 euro/ha. Pentru a primi acești bani, tinerii fermieri trebuie să aibă grijă să nu încalce anumite prevederi, fapt care ar atrage sancționarea celor care nu le respectă.

 

În sistemul de sanc­țiuni pentru anul 2015 pen­tru schemele de plată din agricultură este inclusă și plata pentru tinerii fermieri. Printre altele, un tânăr fermier trebuie să fie atent să nu furnizeze dovezi false, să nu mintă în ce privește vârsta pe care o are și să fie într-adevăr șeful exploatației agricole.

 

Motive de sancționare

Iată care sunt condi­țiile care trebuie îndeplinite:

n În situaţia în care un fermier nu  îndeplineşte condiţiile privind vârsta maxima de 40 ani şi nu face dovada instalării ca şef de exploataţie,  se respinge plata pentru această schemă.

n În situaţia în care se constată că un fermier a furnizat dovezi false în scopul de a demonstra că şi-a îndeplinit obligaţiile, ajutorul pentru tinerii fermieri nu se plăteşte sau se retrage în întregime și se aplică o sancţiune echivalentă cu 20 % din cuantumul pe care beneficiarul l-a primit sau l-ar fi primit, în caz contrar, ca plată pentru tinerii fermieri. Dacă suma plăților necuvenite și a sancțiunilor administrative menționate nu poate fi reținută în totalitate în cei trei ani calendaristici care urmează anului calendaristic al constatării, soldul se anulează.

n În situația în care atât suprafaţa declarată cât și suprafaţa determinată a exploatației se situează peste limita maximă de 60 ha, şi chiar dacă se constată o supradeclarare, nu se aplică sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor în cadrul acestei scheme de plată.

n Dacă suprafaţa declarată este de peste 60 ha și suprafaţa determinată este sub 60 ha,  constatându-se o supradeclarare a suprafeței, se aplică sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor, luând în considerare diferența între suprafața determinată și limita maximă de 60 ha în cadrul acestei scheme de plată.

n Dacă suprafaţa declarată este sub 60 ha, suprafaţa determinată este sub 60 ha şi se constată o  supradeclarare a su­prafeței,  se aplică sancţiunile pentru supradeclararea suprafeţelor.

 

Calculul penalizărilor de întârziere se efectuează pentru suprafața declarată în cadrul acestei scheme, fară a se depăși suprafața maximă de 60 ha.