Toți primarii care și-au anunțat candidaturile pe listele altor partide decât cele cărora aparțin ar trebui să rămână fără funcții. Nu o spunem noi, ci o spune legea aleșilor locali, numărul 393 din 2004, actualizată. La secțiunea a 2-a, art. 15, punctul 2 (Calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri:), alineatul g1, se precizează foarte clar: “pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales”. Mai explicit, orice ales care trece la un alt partid își pierde calitatea de membru în formațiunea politică unde s-a consa-crat, echivalând cu demisia, ceea ce duce și la pierderea funcției deținute. În astfel de cazuri ar trebui ca în primul rând să sesizeze instituția prefectului consilierii locali din formațiunea traseistului respectiv, însă până în prezent nu prea s-a întâmplat așa. Este cazul mai multor primari din Ilfov, printre care l-am prezenta drept studiu de caz pe Marian Ivan, de la Pantelimon, fost PDL-ist de nădejde până mai ieri, acum candidat din partea PNL. Disperat că timp de patru ani nu a tăiat și el o panglică, ce-va, neavând practic nici o realizare proprie în mandatul său, acesta se pregătește intens ca pe data de 1 iunie să inaugureze o grădiniță și un nou corp de clădire la una dintre școlile din oraș. Nici măcar cele două proiecte nu îi aparțin, acestea fiind demarate de către fostul primar, Petruș Câmpulungeanu. Ce te faci însă că Ivan ar trebui să rămână fără funcție, nemaiavând dreptul legal la forfecuță și panglici? Pare blestemat Ivan să nu poată și el să se laude cu un proiect, ceva care să se vadă după el. Culmea, deși Ivan ar fi trebuit să devină inamicul numărul 1 al celor de la PDL, aceștia, în frunte cu viceprimarul David Dumitru (nea Titi) și cu Robert Tudor, cel desem-nat în ultima secundă să candideze din partea PDL la funcția de primar, nu au de gând să ceară demisia actualului edil, ba chiar par în continuare a fi la ordinele prima-rului. Ceea ce înseamnă că Marian Ivan conduce acum în Pantelimon atât opoziția cât și PDL-ul. Cum a reușit această performanță cel care încă mai este pentru câteva zile primar în Pantelimon, nu este greu de bănuit, că doar paralele nu au culoare politică și după cum se spune, nici miros. La Buftea, un alt oraș din Ilfov cu miză mare, ciocoiul Ion Stoica, singurul fost primar PRM din județ, l-a păcălit pe Dan Diaconescu să îl treacă pe liste la partidul care militează exact împotriva ciocoilor. Și aici prima-rul în funcție ar trebui demis, ceea ce nu ar schimba cu nimic lucrurile, întrucât viceprimarul Marinescu, cel care ar asigura interimatul este frățiorul său de furăciuni.  
PSD, cu doi candidați la Voluntari
O situație aparte se înregistrează la Voluntari, acolo unde șeful PSD din localitate apucase deja să își depună candidatura la primărie, în timp ce șeful său direct, pe județ, Robert Negoiță, anunța că îl reprimește în partid cu brațele deschise pe Florentin Pandele, cel care emigrase de doi ani la UNPR. O să aibă PSD doi candidați la funcția de primar în Voluntari? Doar ilar și atât, căci legea nu permite. Se pare, totuși, că Mihai Barbu va merge pe liste doar la consilieri județeni, fiind nevoit să cedeze preiunilor lui Robert Negoiță. Primari care și-au schimbat în ultima clipă culoarea politică ar mai fi Sile Țăranu (fost PDL), din Bragadiru, Gelu Apostol (fost PDL), din Cernica și, se pare, Dumitru Ruse (PDL), din Măgurele. Contactat telefonic, Dan Baranga, prefectul județului Ilfov, ne-a confirmat  faptul că primarii care au trecut la alte partide ar trebui conform legii să își piardă funcțiile. Prefectul așteaptă însă solicitări, spunând că el nu este de la Parchet să se autosesizeze. Cât despre actele semnate de cei care ar trebui să își prezinte de bunăvoie demisiile sau cererile de autosuspendare din funcție, plățile efectuate de aceștia, decizii sau orice alte activități cu consecințe juridice, acestea stau sub semnul întrebării din punct de vedere al legalității, putând fi atacate în instanță, exact pe motivele descrise mai sus.