Şcoala, gata de start!
Colegiu prefectural din 27 august, condus de Speranţa Cliseru, i-a adus la Prefectura Ilfov pe reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), evident, tema abordată fiind legată de stadiul pregătirilor în vederea începerii, în condiţii optime, a noului an şcolar. Prezentarea a fost făcută de către inspectorul şcolar general, Ion Cornaciu, acesta referindu-se la obiective precum continuarea sau finalizarea lucrărilor de investiţii, reabilitări şi reparaţii, igienizarea unităţilor şcolare, pregătirea parcului auto pentru transportul elevilor, asigurarea mobilierului şcolar, achiziţionarea manualelor şi a rechizitelor, dar şi obţinerea avizelor sanitare necesare.
Structură amplă, în refacere
Structura reţelei şcolare pentru anul şcolar 2013 – 2014 cuprinde 195 de unităţi, din care 82 au personalitate juridică. 26 de unităţi sunt cuprinse în programe pentru realizarea de lucrări de infrastructură, cazuri speciale, potrivit inspectorului Cornaciu, înregistrându-se la Colegiul “Theodor Pietraru” – sala de sport, Şc. 3 Şindriliţa, comuna Găneasa, Şc. 1 Mogoşoaia, Şc. 1 din 1 Decembrie, Grădiniţa “Rază de soare” din Buftea, Grădiniţa 1 din Gruiu, Grădiniţa 5 din Buftea – unde lucrările au fost sistate, din lipsa fondurilor. La Şc. 1 Ciolpani, Şc. 1 Domneşti, Şc. din Voluntari, Şc. 3 Bălăceanca, Cernica, Grădiniţa Copăceni, Liceul “Alexandru Rosetti” din Vidra şi la Grădiniţa Pantelimon – lucrările de reabilitare, extindere sau chiar pentru construcţii noi au fost executate integral, dar nu au fost achitate, iar la unităţile de învăţământ unde se desfăşoară lucrări pe Programul Operaţional Regional, accesat de autorităţile locale, activitatea şcolară se va desfăşura în continuare în condiţii de şantier – Liceul „Dumitru Dumitrescu” din Buftea, Şcoala 1 din Cernica, Şcoala 1 din Dascălu. După finalizarea contestaţiilor depuse la licitaţiile pentru desemnarea constructorului şi la liceele “Vintilă Brătianu” din Dragomireşti Vale şi „Mihail Kogălniceanu” din Snagov vor începe lucrările de execuţie.
Igienizarea spaţiilor de învăţământ, în grafic
Conform raportărilor transmise de către unitățile de învățământ din județ, toate au solicitat autorităţilor locale sprijin în vederea igienizării spaţiilor. Cu susţinerea acestora, lucrările de igienizare (în regim propriu sau contractate de primării) vor fi finalizate până la 1 septembrie 2013, cu excepţia a 4 unităţi de învăţământ care au termen de finalizare după această dată, dar nu mai târziu de începerea anului şcolar (Şc. 1 Bragadiru, Şc. 1 Găneasa, Şc. 1 Cornetu şi Şc. „Alexandru Odobescu“ Chiajna).
Parc auto insuficient
Ilfovul are 42 de microbuze şcolare, alocate de MEN în perioada 2006 – 2013, dar, pentru optimizarea transportului de elevi, la nivelul judeţului ar mai fi nevoie de 15 microbuze şcolare, câte unul la Ciolpani – Șc. 1, la Gruiu, pentru Șc. 1, la Domneşti, pentru Șc. 1, la Clinceni, Liceul cu program Sportiv Clinceni, la Brăneşti, Liceul ”Traian Lalescu”, la Găneasa, Șc. 1, Petrăchioaia, Șc. 1, la Baloteşti, Șc. 1, la Snagov, pentru Liceul ”Mihail Kogălniceanu”, la Buftea, pentru Clubul Sportiv Școlar, la Jilava, pentru Șc. 1, la Dobroieşti, pentru Şc. 1 şi 3 microbuze la Otopeni, pentru Liceul ”Ioan Petruş”.
Peste 3.000 de elevi la clasa pregătitoare
Numărul claselor pregătitoare la nivelul Ilfovului este de 132, iar până la 1 iulie a.c. erau înscrişi la clasa zero 3.155 de elevi, cu 970 elevi mai mult decât în anul şcolar trecut. MEN a repartizat judeţului, pentru anul şcolar 2013-2014, pentru achiziţionarea de mobilier adecvat, 203.800 de lei, iar IŞJ Ilfov a informat unitățile de învățământ de stat despre procentele ce urmează să le fie repartizate și etapele pe care le vor parcurge pentru realizarea achizițiilor. Astfel, până la data de 23 august a.c., 31 de unități de învățământ de stat ilfovene aveau deja finalizate procedurile de achiziție de mobilier pentru clasa zero, mobilierul fiind livrat, iar la 25 de unități mobilierul urează să fie livrat până pe 5 septembrie.
Manuale şcolare, în recuperare
Pentru anul şcolar 2013-2014 nu au apărut manuale noi, la nici o clasă, pentru învăţământul obligatoriu, iar contractele cu editurile, pentru completarea stocurilor, prin retipărirea manualelor vechi, au fost încheiate de către IŞJ Ilfov şi s-au încadrat în suma alocată de MEN, respectiv 249.102 de lei. Banii au ajuns astfel, pentru – acoperirea integral a manualelor pentru clasa I (exceptând manualele de Religie, care se recuperează de la seriile anterioare); clasa a VIII-a – 100% doar manualele de Limba şi Literatura Română şi Matematică, restul manualelor asigurându-se în procent de 33%; clasele II – VII şi IX-X – 33% pentru toate titlurile de manual. La clasele unde asigurarea cu manuale, prin retipăriri, este de 33%, diferenţa până la 100%, se asigură prin recuperare, de la seriile anterioare.
Până la 25 august a.c., asigurarea cu manuale, prin retipăriri, era de 95%.
În ceea ce priveşte situaţia asigurării rechizitelor şcolare, suma repartizată pentru Ilfov de către MEN pentru anul şcolar 2013 – 2014 a fost de 54.000 de lei, reprezentând banii necesari pentru cumpărarea a 1.176 de pachete pentru învăţământul primar şi 820 de pachete pentru învăţământul gimnazial. Livrarea rechizitelor va fi făcută între 2-6 septembrie.
Terenuri de sport pentru elevi
Din cele aproape 200 de unităţi de învăţământ, 20 deţin săli de sport – clădiri distincte, 36 au săli amenajate interiorul clădirii unităţii, iar 2 unităţi desfăşoară activitatea de educaţie fizică în sala de sport a comunei – Șc. 1 Dobroiești şi Liceul 1 Periș. Dar, în ceea ce privește terenurile de sport, inspectorii şcolari au remarcat tendinţa unor agenţi economici şi persoane private de a deposeda unităţile de învăţământ de aceste terenuri. În anumite cazuri, spre exemplu, autorităţile locale au amenjat terenuri sintetice în incinta unităţilor de învăţământ, ceea ce este în beneficiul elevilor, dar s-a atras atenţia autorităţilor locale că, utilizarea lor în alte scopuri (diverse antrenamente ale echipelor locale) se programează în afara orelor de curs, pentru a nu fi perturbată activitatea şcolară.
Criză de cadre didactice. Peste 700 de posturi, neocupate
Cea mai mare problemă a învăţământului ilfovean o reprezintă numărul posturilor didactice/catedrelor pentru anul şcolar 2013-2014. Astfel, pentru anul şcolar care va începe la 16 septembrie a.c., au fost publicate, pentru ocupare, pe etape, 1.058 de posturi didactice/catedre vacante/rezervate complete şi incomplete în vederea încadrării lor cu personal didactic. Până la 26 august 2013 au fost ocupate 356 de posturi, rămânând aşadar, neocupate, 702 posturi. Acestea se vor ocupa totuşi prin atribuirea lor prin plata cu ora pentru cadrele didactice titulare în unităţile de învăţământ, pentru personalul asociat şi pentru cadrele didactice pensionate şi/sau prin concurs/testare organizat(ă) la nivelul unităţilor de învăţământ pentru cadre didactice calificate, în curs de calificare sau fără studii corespunzătoare. “Din 1991 acoperim posturile cu 400 de cadre didactice titulare, iar pentru 800 de posturi avem deficit. Există formule de depăşire a acestei situaţii critice, dar, este mare nevoie de schimbarea atitudinii comunităţii locale faţă de profesori. Aceştia trebuie să rămână lângă elevi. Autorităţile locale să găsească resursele necesare, ca profesorii să nu rămână sub cerul liber! Trebuie cumva fidelizaţi în localitate, pentru că ei pleacă pentru că sunt nevoiţi. Avem acum acest deficit de 700 de cadre didactice. Le vom ocupa cu suplimentarea activităţii cadrelor titular. Însă supranormarea atrage detrimental calităţii educaţiei”, a concluzionat Cornaciu.