Liceul „Traian Lalescu” din Brănești, derulează de patru ani proiectul Eurodance, destinat copiilor care se exprimă prin această artă. Ediția 2015 – a IV-a, s-a desfășurat pe 5 decembrie, la Casa de Cultură a Studenților București.
Text și foto: Cristina Bunea
Trebuie să facem ceva cu copiii….
Ce mi-a plăcut mie de la bun început la echipa liceului Traian Lalescu, coordonată de profesorul Dan Dumitru Nicolau, a fost faptul că s-a simțit responsabilă și de timpul liber al elevilor, nu numai de orele petrecute în școală. Nu i-am întrebat niciodată nici pe Maria Nicolau, nici pe Andrei Galbenu, Rodica Crivăț sau Dan Duțoiu și ceilalți colegi ai lor de ce își bat capul cu Euro Music și Euro Dance. Mereu mi-am spus că, într-o zi, în cancelaria liceului, strânși în jurul meu unul dintre ei a spus: „Voi vă dați seama? Trebuie să facem ceva cu copiii ăștia și după ce pleacă de la școală. Haideți să nu-i lăsăm 100% pe mâna computerului.” Și așa, au pus la cale echipe de dans, de teatru…de ceva care să le ducă mai departe priceperea de a educa. Și pentru că nu pot face singuri un concurs de anvergură, Primăria și Consiliul local Brănești s-au aliat, alături de Makita EU SRL, Gevalco Industrial SRL, Inorogul Impex SRL, SC Lucris SRL Brănești și, bineînțeles, Asociația de părinți a liceului.
Copii din mai multe județe
La ediția din 2015 s-au înscris copii din București, 1 Decembrie, Buftea, Brănești, Căciulați-Moara Vlăsiei, Cornetu, Pantelimon, din Ilfov, Vișina și Găești-Dâmbovița, Giurgiu, Chișcani, Romanu și Siliștea – Brăila, Nedelea și Ariceștii Rahtivani – Prahova, Nana, Spanțov și Șoldanu – Călărași, Gura Ialomiței – Ialomița și Buzău. Toți, constituind 64 de interpreți și ansambluri, însoțiți de părinți și cadre didactice care trebuiau să ajungă într-un loc comod pentru toată lumea. Și de aceea, Casa Studenților București.
Da, poezia dansului!
Sală plină, zumzete de copii și scena. Când faci abstracție de juriu și note și te concentrezi pe fețele copiilor care dansează, realizezi ce este poezia dansului. Mulți copii o au, căci altfel nu ar urca pe scenă și nu și-ar descoperi suflețelele prin mimică. Nu este nicio deosebire de pasiune între un copil care practică dansul la București și unul din provincie. Poate doar de costume, și aceasta înseamnă fonduri, nu pasiune. Copiii s-au înscris în secțiunea dedicate vârstei: 6-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani pe stiluri de dans: modern, popular, majorete, de caracter. Festivalul a început la orele 9 dimineața și la orele 15:30 copiii erau premiați. Juriul a fost alcătuit din: Valentina Oprea și Diana Radu, instructori internaționali de dans, profesorul și inspectorul Cornel Gănescu, Horia Ghiță, muzician și absolvent de Dinu Lipatti, Corvin Constantinescu, de la Școala 1 Voluntari și Dan Dumitru Nicolau, directorul Liceului Traian Lalescu și președinte al juriului.
Premiul merge la….
….Ansamblul de dans „Balada”, din Buzău, care s-a întors acasă cu Premiul Special 1 al Juriului. Apoi, cu celelalte două premii speciale au fost recompensate „Băsmăluțele Moldovei”, de la Seminarul teologic liceal ortodox Sf. Filofteia, Brănești și trupa „The Fever”, de la Clubul Sportiv Davidans București. Trofeul I a fost acordat pentru „Dunărenii”, de la Brăila, iar Trofeul 2 pentru „Clopoțeii” de la Școala Sf. Voievozi București. Moș Nicolae a fost bun mai mult decât atât cu copiii, însă spațiul nu ne ajunge pentru a-i menționa. Felicitări copiilor și cadrelor lor didactice care se ocupă atât de frumos de ei!