Cu siguranţă problema răului este cel mai mare obstacol în calea credinţei în Dumnezeu. Cugetând la proporţiile şi profunzimea suferinţei în lume, fie că se datorează lipsei de umanitate a omului faţă de om sau calamităţilor naturale, trebuie să mărturisesc faptul că tot mai mulți oameni găsesc existenţa lui Dumnezeu greu de crezut. Ca şi creştin, sunt convins că, problema răului, îngrozitor cum e el, în cele din urmă nu constituie o tăgăduire a existenţei lui Dumnezeu.
Scopul suprem al vieţii nu este fericirea, ci cunoaşterea lui Dumnezeu. Unul dintre motivele pentru care răul pare atât de greu de înţeles este că avem tendinţa de a crede că, dacă Dumnezeu există, scopul lui pentru viaţa omenească este fericirea în viaţa aceasta. Rolul lui Dumnezeu este de a oferi un mediu confortabil pentru “jucăriile Lui omeneşti”. Dar din perspectiva creştină, acest lucru este fals. Noi nu suntem jucăriile lui Dumnezeu, iar scopul omului nu este fericirea în această lume, ci cunoaşterea lui Dumnezeu, care în cele din urmă va aduce adevărata şi veşnica împlinire umană. În viaţă se petrec multe lucruri rele, care pot fi cu totul lipsite de sens în ceea ce priveşte scopul producerii fericirii umane în această lume, dar se poate ca ele să nu fie lipsite de justificare în ceea ce priveşte determinarea cunoaşterii lui Dumnezeu. Suferinţa unui om nevinovat oferă ocazia aprofundării dependenţei şi încrederii în Dumnezeu, fie din partea celui în suferinţă, fie a apropiaţilor lui.
Omenirea este împotriva lui Dumnezeu şi a scopului Său
În loc să se supună lui Dumnezeu şi să I se închine, oamenii se răzvrătesc împotriva Lui şi îşi aleg propriile căi aşa încât se găsesc înstrăinaţi de Dumnezeu, vinovaţi din punct de vedere moral înaintea Lui, afundându-se în întunericul spiritual, alergând după dumnezeii falşi pe care singuri şi i-au creat. Cumplitele rele umane existente în lume sunt o mărturie a decăderii umane în această stare de înstrăinare spirituală de Dumnezeu. Biblia spune că Dumnezeu a lăsat omenirea pradă păcatului pe care aceasta l-a ales. El nu intervine pentru a-i pune capăt, dar lasă decăderea umană să-şi urmeze cursul. Acest lucru nu face decât să sporească responsabilitatea morală a omenirii înaintea lui Dumnezeu, precum şi răutatea noastră şi nevoia noastră de iertare şi curăţare morală. Fără îndoială, Dumnezeu are un plan. Atâta timp cât Dumnezeu ştie totul, El nu este surprins de prezenţa în lume a păcatului şi a răului, care aduc atâta suferinţă. Dar dacă Dumnezeu ştie tot din veşnicie, atunci El e perfect capabil să folosească suferinţa în lume pentru a-şi duce la capăt planul de mântuire. Cel mai bun şi mai simplu exemplu este Hristos, care a suferit în mâna unor oameni răi. Prin suferinţa Lui pe Cruce şi prin Învierea Sa, noi avem certitudinea biruinței asupra morții.
A fost planul lui Dumnezeu din eternitate pentru ca Hristos să moară pentru păcatele noastre, deşi a fost răstignit de nişte oameni ca noi. Asta înseamnă că Dumnezeu a inclus în planul său de mântuire răul şi suferinţa ca o realitate pentru a-şi putea îndeplini voinţa. Asta nu înseamnă că Dumnezeu este autorul răului, ci doar că El este mai presus de toate şi poate folosi inclusiv suferinţa pentru a împlini un bine şi mai mare.
Pr. diac. Alexandru Gabriel Negoiță /Parohia Chiajna
