Dragostea care ne înalță până la Ceruri
Iubirea este sentimentul care ne înnobilează sufletul, ne purifică de tot ceea ce este murdar în noi și în lumea care ne înconjoară și ne poartă pe cele mai înalte culmi ale fericirii. Căci bunătatea celui ce iubește ajunge până la Ceruri.
Iubirea nu invidiază, nu se îngâmfă, nu se trufește, nu condiționează și nu pângărește. Iubirea rabdă îndelung, eliberează, dăruiește, desăvârșește și ne deschide larg poarta spre frumos, spre bucurie, fericire și nemurire. Este un sentiment minunat, care ne ridică de la cele pământești până Sus, la Ceruri. Iubirea presupune o unitate și o completare între două suflete care sună “armonic”. Primind și dăruind iubire din adâncul inimii noastre, simțim că suntem un tot unitar cu celălalt, că ne potrivim până într-acolo încât parcă ne știm de veacuri, viețuim și ne-a fost scris să fim împreună de o veșnicie. Însă cea mai frumoasă poveste de dragoste începe cu Dumnezeu.
Iubirea, cea mai înaltă dintre virtuți
Sentimentul profund, minunat al dragostei, care ne-a fost dat să-l trăim ca să ne bucure sufletele și să înfrumusețeze viața, vine din dorința de a fi uniți pentru totdeauna cu binele suprem. De aceea, iubirea față de Dumnezeu este iubirea pură care ne împlinește. Dacă ne umplem sufletul de dragoste divină și viața ni se luminează. Pentru că iubindu-L pe Domnul, absolut uimitor, dar minunat, totodată, înseamnă că iubim întreaga creație. Nu putem să-L iubim pe Dumnezeu fără să ne deschidem sufletele către tot ceea ce viețuiește, către semenii noștri, fără să-i iubim ca pe noi înșine, cu bune și rele, la un loc, așa cum
ne-a sfătuit Însuși Mântuitorul Iisus Hristos.
Dragostea, mai presus decât toate legile pământului
“Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău! Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprinde toată legea și proorociile!” (Matei 22,37-40). Înălțându-ne la Dumnezeu prin iubire, și Dumnezeu va coborî la noi în iubire. Atât de mult ne-a iubit Dumnezeu pe noi, oamenii, încât ne-a trimis pe unicul Său Fiu, să se nască, să crească și să se jertfească pe Cruce pentru mântuirea noastră și pentru viața veșnică ce va veni. Răspunzându-i Domnului cu iubire, ne îndreptăm spre sfințirea la care suntem chemați. Devenim duh al lui Hristos, după cum ne-a și mărturisit Mântuitorul. “Iată, stau la ușă și bat, zice Mântuitorul. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa III, 20). Iar “cina” aceasta înseamnă unire. “Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el” (1 Ioan IV, 16).
Suntem noi demni de iubirea divină?
Împlinind porunca iubirii, cea mai puternică lege de pe pământ, împlinim legea Domnului, iar viața noastră capătă un alt sens, se schimbă radical în bine. Cu bunătatea și înțelepciunea Sa, Dumnezeu are grijă de noi mai bine decât noi înșine. Ne ridică atunci când cădem în deznădejde, ne bucură sufletul când suntem triști, ne îndestulează când ajungem să ne înglodăm în neajunsuri, ne dă putere când ne este teamă, ne oferă soluții la toate problemele care ne împovărează și care tind să ne conducă pe calea dezamăgirilor și a eșecului.
Tot El ne ajută să învingem până și cele mai cumplite boli care ne mistuie trupul și sufletul. Ca o mamă bună, Dumnezeu, cu iubirea Sa, ne mângâie, ne înfrumusețează și ne înseninează viața. Dar, suntem noi demni de iubirea și grija pe care ne-o poartă El? Putem să-L iubim atât de sincer și din adâncul sufletului nostru încât să merităm să vegheze necontenit asupra noastră și să ne dăruiască toate virtuțile și bogățiile cele neprețuite? Prin întreaga Sa viață și prin învățăturile Sale, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a răspuns afirmativ. Dumnezeu este dragoste, de aceea ne poartă de grijă, ca un părinte iubitor. Și omul, la rândul său, este tot dragoste pentru că este creat după chipul și asemănarea Domnului.
Să ne îndreptăm inima către Dumnezeu!
Așadar, ce trebuie să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu și să fim demni de toată această grijă și iubirea Sa pentru noi? Să ne îndreptăm inima către El! Să credem în existența Sa, să-I ascultăm și să-I împlinim cuvântul, să-L iubim ca pe un părinte bun, ocrotitor și ca pe un prieten de nădejde! Să-i înapoiem chipul dumnezeiesc pe care ni L-a dăruit, aducându-i inima noastră și încredințându-i sufletul, cugetarea și întreaga putere! Haideți să spunem această mică rugăciune prin care
să-I dăruim și să-I întoarcem iubirea pe care ne-o oferă neîncetat! “Doamne, iată, eu sunt întreg dintru Tine, chipul Tău/ Iată sufletul meu/ Iată întreaga mea ființă/ Aceasta este a Ta!”
Și să nu uităm că Dumnezeu este disponibil tot timpul. Iar înainte să ne ceară, ne oferă, înainte să pretindă, ne eliberează din orice robie.
