Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că problema defrişărilor ilegale va fi pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT, arătând că protestele împotriva despăduririlor abuzive sunt perfect legitime.
„Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrişărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT. Sunt convins că vom reuşi nu doar să stopăm fenomenul, dar şi că instituţiile statului îi vor identifica şi trage la răspundere pe cei vinovaţi”, a scris Iohannis pe Facebook.
Proteste numeroase, în toată țara
Anunțul președintelui vine în urma numeroaselor proteste desfășurate în multe dintre orașele mari ale țării, la sfârșitul săptămânii trecute. La Cluj-Napoca, de exemplu, peste 800 de persoane au participat la un miting faţă de defrişarea pădurilor, scandând „Romsilva, hoţie, cu Holzindustrie în cârdăşie” sau „Moţii se luptă cu hoţii”, criticându-l pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că a trimis Codul Silvic spre reexaminare în Parlament.
La rândul său, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat că a luat act de acţiunile de protest faţă de tăierile ilegale de arbori, pe fondul susţinerii Codului Silvic şi împotriva monopolului. Declaraţiile au fost făcute în contextul în care Graţiela Gavrilescu anunţa un control al Ministerului Mediului la compania Holzindustrie Schweighofer, prin care se urmăreşte legalitatea achiziţionării de material lemnos tăiat din păduri de către această societate, care operează patru fabrici de prelucrare a lemnului, la Rădăuţi, Sebeş, Siret şi Comăneşti. Gavrilescu a mai afirmat că asupra preşedintelui Klaus Iohannis „planează o suspiciune” că nu ar fi de partea românilor, pentru că nu a fost de acord cu Codul Silvic votat de Parlament şi a cerut reexaminarea legii.