Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) este cel care gestionează profesia contabilă la nivel naţional, sub comandamentele CALITATE, EDUCAŢIE, ETICĂ, spune Mihai Porubin, directorul executiv al filialei Ilfov al acestei organizații profesionale. Dl. Porubin ne-a făcut o prezentare a modului în care își desfășoară activitatea un expert contabil.
„Filiala judeţului Ilfov dispune de un potenţial impresionant de specialişti experţi contabili care se poate constitui, în funcţie de cerere, într-o resursă extrem de eficientă pentru mediul de afaceri, expertul contabil fiind un partener de neînlocuit în echipa unui investitor sau întreprinzător”, arată Mihai Porubin. Am aflat, astfel, că expertul contabil care îşi conduce propria afacere, este cel mai indicat să ofere soluţii şi idei pentru evitarea falimentului, pentru dezvoltarea angajamentului afacerii în piaţă, pentru a face faţă concurenţei şi pentru realizarea unei cifre de afaceri solide. Îi este util unui om de afaceri să folosească un expert contabil dincolo de domeniul contabil şi anume în alcătuirea planului de afaceri al firmei pe termen lung, în managementul afacerii pe termen scurt şi mediu, în evaluarea perspectivelor de dezvoltare a pieţii, în ieşirea în piaţa europeană.
„În CECCAR nu se învaţă cum se întocmeşte o balanţă contabilă sau un Bilanţ contabil. În CECCAR se învaţă cum se citesc şi ce spun cifrele: dacă merită sau nu învestit, unde duce afacerea şi dacă sunt şanse de prăbuşire sau de dezvoltare pentru afacere, care sunt punctele slabe ale afacerii, cum şi unde se pierd banii şi cum se pot câştiga banii”, precizează directorul executiv al filialei Ilfov a CECCAR. Această organizație militează permanent pentru o pregătire profesională şi o ţinută morală cât mai perfectă pentru membri săi experţi contabili, prin cursuri, seminarii şi mese rotunde profesionale, la care participă lectori atât din mediul academic cât şi lectori din mediul de afaceri. CECCAR Ilfov este deschis tuturor oamenilor de afaceri, tuturor societăţilor cu obiect de activitate în domeniu precum şi profesioniştilor contabili care nu sunt membri CECCAR şi care lucrează ca personal angajat în instituţii publice sau în mediul privat.
„Noi oferim consultaţii, colaborare şi sesiuni de pregătire pentru persoanele interesate. Dacă cineva dorește stabilitatea şi creşterea cifrei de afaceri, sfatul meu este să cautați la CECCAR Ilfov un expert contabil experimentat. Pentru că, cine dorește să înceapă o afacere are nevoie, în mod indubitabil, de un expert contabil”, spune Mihai Porubin.
(Va urma)