Peste un milion de români suferă de astm bronșic, adică nu mai puțin de 6% din întreaga populație a țării. Și la nivel european, numărul cazurilor de astm este cu adevărat îngrijorător. Potrivit datelor Societății Europene de Pneumologie, 30 de milioane de europeni au această problemă de sănătate respiratorie, 20% dintre aceștia având o formă severă de boală. 

 

Astmul este o boală inflamatorie a căilor respiratorii, care determină simptome caracteritice: tuse, în special noaptea, res­pirație șuierătoare, difi­cultăți de respirație, sen­zație de constricție în piept, durere sau presiune la nivel toracic. Simptomele însă, pot fi diferite de la un pacient la altul. La fel și intensitatea lor. Pot fi manifestări clinice mai ușoare sau mai severe. În timp ce unii pacienți au perioade lungi de timp fără niciun simptom, cu agravare periodică în timpul unei crize, alții au simptome specifice bolii în fiecare zi. În multe cazuri, astmului îi sunt asociate comorbidități, cel mai des întâlnite fiind cele din sfera ORL cum ar fi, rinita alergică, sinuzita, polipoza nazală. Desigur, pentru pacientul astmatic sunt la fel de periculoase și obezitatea, anxietatea sau depresia.
Astmul, printre principalele boli pentru care românii ajung la  pneumolog 
Pentru a atrage aten­ția asupra impor­tanței diagnosticării din timp a acestei afecțiuni în vederea administrării unui tratament cores­punzător, anual, ziua de 3 mai este dedicată astmului bronșic.  Anul acesta, marcând această zi, specialiștii au avertizat asupra faptului că tot mai mulți pacienți ajung la medicul pneumolog cu manifestări clinice. ”Astmul redevine una dintre principalele afec­țiuni care aduc pacientul în cabinetul medicului pneumolog. Serviciile solicitate Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” de către pacienţii simptomatici cu astm sunt în creștere cu peste 70% în primele 4 luni ale anului 2023 față de anul 2022. Un trend crescător ce atrage atenția cu privire la o problemă de sănătate care are soluții cu condiția unui diagnostic și tratament corect. Numărul serviciilor medicale din institut în primele 4 luni ale anului 2023 a fost de 1.392, în condițiile în care anul 2022 în aceeași perioadă a adus în cabinet 818 cazuri de astm”, a scris dr. Beatrice ­Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, din Capitală, cu prilejul Zilei Internaționale a Astmului.
România înregistrează o mortalitate cu 50% mai mare decât restul lumii 
Medicul a ținut să precizeze că astmul bronșic este o afecțiune care, deși nu se vindecă, poate fi ținută sub control. ”Pacienții cu astm corect tratați pot avea o viață normală, adică: pot lucra, se pot juca și pot merge la școală, pot dormi bine noaptea, pot evita majoritatea crizelor de astm. Viața acestor persoane este în directă legătură cu calitatea aerului pe care îl inhalează, ceea ce presupune împletirea măsurilor medicale necesare pentru acești pacienți cu măsuri de sustenabilitate a mediului în care ei trăiesc”, a menționat dr. Mahler. Conform statisticilor, prevalența acestei afecțiuni crește cu până la 50% la fiecare zece ani. Astmul este cea mai frecventă boală cronică a copiilor, forma de boală întânită cel mai des în rândul micilor pacienți fiind cea alergică. În țara noastră, mortalitatea provocată de această afecțiune este de 1,3 la suta de mii de locuitori, cu 50% mai mare decât la nivel mondial. Pentru a evita agravarea astmului și complicațiile pe care le poate genera această afecțiune, dr. Mahler recomandă pacienților să meargă la medicul specialist cel puțin o dată pe an pentru control și imediat după ce au suferit o criză astmatică, să evite factorii care declanșează crizele specifice bolii cum ar fi, praful, alergenii, aerul poluant și substanțele chimice, să-și administreze corect spray-ul inhalator și să-i solicite medicului un plan de acțiune scris.