Numai bolnav să nu fii în România. Pacienții cu boli cronice sunt nevoiți să aștepte perioade lungi de timp să aibă acces la terapiile care le alină suferințele și le prelungesc viața. 

Accesul la tratament este în continuare cea mai importantă problemă cu care se confruntă pacienții cronici din România. Acesta este semnalul de alarmă venit din partea celor ce apără interesele bolnavilor, în cadrul evenimentelor destinate Săptămânii Pacienților, organizată în perioada 26-30 martie. Aproximativ 200 de reprezentanți ai asociațiilor de pacienți din întreaga țară, au participat la discuțiile prilejuite de Forumul Național al Asociațiilor de Pacienți, care a avut loc în zilele de 28 și 29 martie, la București. Cu toții, au solicitat Ministerului Sănătății introducerea noii liste de medicamente compensate și gratuite cât mai repede. “Sperăm că în ­cursul acestei Săptămâni a Pacienților am reușit să atragem atenția asupra problemelor importante cu care se confruntă pacienții. Reprezentanții asociațiilor de pacienți au avut ocazia de a începe un dialog cu noul ministru al Sănătății, cu care sperăm că vom colabora pentru rezolvarea celei mai importante probleme a pacienților, accesul la tratament. (…) Suntem deschiși colaborării cu toate asociațiile care reprezintă drepturile și nevoile reale ale pa­cienților”, spune Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pa­cienților cu Afecțiuni Cronice din România.