Întrunită marți, 24 februarie, Comisia pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI a dat aviz favorabil propunerii înaintate de președintele Klaus Iohannis ca Eduard Hellvig să îndeplinească funcția de director al Serviciului Român de Informații. Audierea lui Hellvig a avut loc în ședinţă închisă, reprezentanţii presei având acces doar la începutul reuniunii comisiei, pentru ilustraţie. La ședinţă au fost prezenţi toţi membrii comisiei, cu excepţia deputatului Sebastian Ghiță. Votul a fost covârșitor în favoarea lui Hellvig, 7 membri ai comisiei votând „pentru” și unul „împotrivă”. În urma acestui aviz favorabil, candidatura lui Eduard Hellvig la șefia SRI va trebui să fie confirmată și în plenul Camerelor reunite.