Activităţile de natură politică ar putea fi interzise în campusurile care aparţin unităţilor și instituţiilor de învăţământ, potrivit unui proiect de lege iniţiat de 12 deputaţi PSD și unul al Minorităţilor. Iniţiatorii susţin că, din experienţa ultimelor campanii electorale, autorităţile electorale locale și centrale nu consideră că, în campusurile universitare ar trebui interzise acţiunile de campanie electorală și de promovare a unor candidaţi sau a unor formaţiuni politice, întruniri sau mitinguri electorale. ”Dacă dispoziţia legală ar rămâne cea care este în acest moment în vigoare, cu siguranţă, la următoarele scrutinuri electorale, mai exact chiar anul viitor, campusurile unităţilor sau instituţiilor de învăţământ (în special cele universitare) vor fi, din nou, populate cu evenimente și acţiuni de tip promovare electorală, care vor afecta procesul de pregătire al studenţilor și îi vor depărta de la procesul de învăţământ”, se arată în expunerea de motive a proiectului.