Fermierii interesaţi pot accesa Măsura 421 „Implementarea proiectelor de cooperare” , care se încadrează în Axa IV – „LEADER”. Suma maximă nerambursabilă pentru un proiect este de 200.000 de euro. Beneficiarii eligibili sunt Grupuri de Acţiune Locală (GAL) și alte persoane juridice organizate în conformitate cu abordarea LEADER, care își desfășoara activitatea pe teritoriul unui GAL. Pentru a avea proiect eligibil, GAL-ul coordonator trebuie să aibă unul sau mai mulți parteneri din următoarele categorii:
– GAL selectat de AM PNDR sau de autoritățile competente din alte State Membre;
– entitate publică sau privată organizată în conformitate cu abordarea LEADER din zona acoperită de un GAL din România sau dintr-un alt Stat Membru (eligibilă pentru finanțare din PNDR va fi doar organizația din România);
– entitate publică sau privată organizată în conformitate cu abordarea LEADER dintr-o țară terță (existența acestui tip de partener asigură eligibilitatea proiectului, dar partenerul însuși nu este eligibil pentru finanțare din Măsura 421).
Depunerea proiectelor pentru Măsura 421 se va face la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP, în intervalul orar 09:00 – 14:00. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul AFIR.