Guvernul a crescut valoarea plafoanelor aferente sumelor reţinute de stat din garanţia impusă firmelor care contestă rezultatul unei licitaţii de achiziţie publică. Obligaţia acestei plăţi, în cazul contestaţiei, va fi introdusă şi în documentaţia de atribuire a contractului, redactată înainte de susținerea licitaţiei.

Premierul a arătat că noile plafoane îi vor obliga pe cei care contestă absolut orice licitaţie să se gândească de două ori, înainte de a începe un asemenea demers. El a criticat, de mai multe ori, faptul că proiecte de investiţii publice sunt blocate deoarece firmele contestă rezultatul licitaţiei, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), blocând astfel derularea contractului. Blocarea licitaţiilor prin contestaţii a fost invocată şi de fostul Guvern, care reclama că anumite firme au devenit „un fel de piraţi ai licitaţiilor” şi sunt specializate în contestaţii, având departamente de formulare a contestaţiilor mai mari decât cele de proiectare.

Legislaţia actuală stabileşte că, în măsura în care CNSC respinge pe fond contestaţia, autoritatea contractantă va reţine contestatorului o anumită sumă din garanţia de participare, în raport cu valoarea estimată a contractului. Astfel, pentru o valoare a contractului de până la 420.000 lei inclusiv se va reține 1% din această valoare, între 420.001 lei şi 4.200.000 lei inclusiv – 4.200 lei + 0,1% din ceea ce depăşeşte 420.001 lei, între 4.200.001 lei şi 42.000.000 lei inclusiv – 7.980 lei + 0,01% din ceea ce depăşeşte 4.200.001 lei, între 42.000.001 lei şi 420.000.000 lei inclusiv – 11.760 lei + 0,001% din ceea ce depăşeşte 42.000.001 lei, între 420.000.001 lei şi 4.200.000.000 lei inclusiv – 15.540 lei + 0,0001% din ceea ce depăşeşte 420.000.001 lei, peste 4.200.000.001 lei – 19.320 lei + 0,00001% din ceea ce depăşeşte 4.200.000.001 lei.

Suma este reţinută şi în cazul în care contestatorul renunţă la contestaţie, cu excepţia cazului în care s-a renunţat la contestaţie ca urmare a adoptării de către autoritatea contractantă a măsurilor de remediere necesare. În măsura în care instanţa competentă admite plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului de respingere a contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia de a returna contestatorului suma reţinută, în cel mult 5 zile de la data pronunţării deciziei instanţei de judecată. În măsura în care instanţa competentă admite însă plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului, prin care a fost admisă plângerea, respingând pe fond contestaţia, autoritatea contractantă va reţine suma.