Gabriel Petrea este, de sâmbăta care a trecut, noul președinte al Tineretului Social Democrat (TSD), ales în cadrul Congresului organizației, după demisia lui Mihai Sturzu din funcție.

Aceasta a deținut funcția de secretar general al TSD.

Mihai Sturzu, până recent președintele organizației de tineret a social-democraților, a lan­sat acuze la adresa președintelui formațiunii politice, Liviu Dragnea, cerându-i acestuia să se retragă din funcția de lider PSD pentru că este implicat într-un dosar de corupție, iar Dragnea, la rândul său, l-a acuzat că i-ar fi propus să organizeze un scenariu politic din care să reiasă o mișcare și să rezulte ulterior o alianță parlamentară.

„Eu nu sunt atât de expert la politică cum este Liviu Dragnea, dacă are astfel de planuri este foarte bine. Eu știu ce am învățat din cărți și sunt convins că PSD are nevoie de reformare. Ce vrea să facă Liviu Dragnea nu știu. Eu i-am cerut mai multă independență pentru TSD“, a declarat, potrivit Mediafax, Mihai Sturzu.

El a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi vorbit în numele lui Victor Ponta. „M-a dezamăgit profund această atitudine a lui Liviu Dragnea. Nu este un secret pentru nimeni că am intrat în politică acum cinci ani, la invitația lui Victor Ponta, care mi-a spus atunci că o mână de oameni tineri pot reforma PSD. Din păcate, au trecut cinci ani, să pierdem alegeri, să ne dăm seama că PSD nu se poate reforma. L-aș întreba pe domnul Dragnea dacă acest caracter sub semnul întrebării pe care îl observă azi la mine și la Victor Ponta nu l-a observat și înainte, când îi făcea campanie lui Victor Ponta și eu dormeam nopțile prin parcări, în campanie. Trebuia să ne spună atunci că nu avem caracter OK. (…) Mi se pare că problema nu e aici, ci la Liviu Dragnea, care are probleme de credibilitate“, a susținut Sturzu.

Prezent la Congresul TSD, Liviu Dragnea a declarat: „Mie mi-a propus dl aviator Mihai Sturzu ceva care m-a cutremurat: ca, după tragedia de la Colectiv, el să folosească acea emoție – o tragedie în care au murit 60 de tineri – să vină la sediul PSD cu niște tineri, să‑mi facă niște propuneri, pe care eu să nu le accept, după care el să facă o mișcare și acea mișcare să crească și, ulterior, să facem alianță parlamentară. Nu este admisibil să te gândești că poți folosi o tragedie în care au murit 60 de tineri pentru așa ceva“, a afirmat Dragnea, de la tribuna Congresului TSD.