Sfaturi pentru părinți.

Numeroasele  ore petrecute pe scaun, la școală sau acasă, făcând temele, ghiozdanul plin cu cărţi şi anumite sporturi suprasolicită coloana vertebrală a copilului. Acestea sunt, însă, doar câteva dintre cauzele durerilor de spate ale copilului. Oricare ar fi cauza acestor dureri, la primele manifestări copilul trebuie dus la medic, pentru a nu ajunge să sufere afecțiuni grave ale coloanei.

Numărul copiilor care suferă de scolioză și cifoză este tot mai mare, iar secțiile de ortopedie sunt asaltate de părinți ce-și aduc copiii care se plâng de dureri de spate. Realitatea e că mai mult de o treime dintre elevi duc în spate o greutate mai mare decât ar trebui. Un studiu al specialiștilor americani a demonstrat că rucsacul trebuie să cântărească în medie 8,2 la sută din greutatea copilului. Asta ar însemna ca, în cazul unui copil care cântărește 25 de kilograme, ghiozdanul ideal ar trebui să aibă mai puțin de 2,5 kilograme. Iar tocmai acest lucru trebuie urmărit, pentru că, spun specialiștii din toată lumea, o greutate cu mult mai mare decât cea recomandată poate conduce la deformări ale coloanei. Partea bună este că acest tip de deviații ale coloanei, depistate la timp, sunt tratabile. 

Primele dureri se resimt la vârsta de opt ani

“Primele semne la care trebuie să fie atenţi părinţii sunt durerile de spate, dar şi creşterile rapide în înălţime, ori stările de apatie şi anemie”, spune doctorul Emil Mareș, specialist în ortopedie la Bio Ortoclinic. Potrivit medicului, semnele bolii apar în jurul vârstei de 8 ani şi trebuie intervenit imediat, pentru că, nedepistate la timp, afecţiunile coloanei evoluează şi, în maximum doi ani, deviaţiile devin vizibile, ajungând să arate aproape ca o cocoașă. “O parte dintre copii au deformaţii de coloană vertebrală, din naştere. La alţii, sunt cauzate de factori precum sedentarismul sau poziţia incorectă la birou. Tratate în primele faze, afecţiunile coloanei se pot vindeca”, atenționează dr. Emil Mareș. 

Înotul, terapia diformităților coloanei 

Din păcate, există și foarte multe cazuri în care aceste deficienţe sunt prea târziu depistate şi nu întotdeauna pot fi corectate în totalitate. “Pentru copiii care au probleme cu spatele, cel mai bun sport este înotul, pentru că le lucrează toată musculatura şi are efecte terapeutice pentru persoanele cu scolioză şi cifoză”, explică ortopedul. Alte activităţi fizice recomandate sunt ciclismul, vâslitul, dar și plimbările în aer liber, care relaxează muşchii dorsali. Pentru cei care deja au probleme cu spatele, ortopedul interzice fotbalul, săriturile, tenisul sau popicele, care implică mişcări şi răsuciri bruşte şi solicită partea de jos a coloanei.

Atenție! Nu-l lăsa să facă sport fără acordul medicului! 

Înaintea începerii oricăror activități sportive, tre­buie să se facă prezentarea la doctor, pentru stabilirea cauzei și gradului de deviere a coloanei, în vederea stabilirii unui diagnostic și a tratamentului corect.

Ghiozdanul ortopedic, cel mai potrivit pentru spatele elevului 

Ce ghiozdan să-i alegi copilului ca să-i protejezi spatele? Cel mai bun este cel care, la contactul cu spatele, se mulează pe curburile coloanei vertebrale. “Acest tip de geantă de școală are un perete flexibil, din burete, dar e important să aibă o dimensiune potrivită pentru înălţimea copilului. În nici un caz nu este indicat cel cu spatele rigid, sau servieta purtată pe un umăr”, mai spune specialistul. 

10 minute pauză, la fiecare jumătate de oră de teme

De asemenea, trebuie avut grijă ca înălțimea scaunului de la birou să-i permită copilului să atingă podeaua cu toată suprafaţa tălpilor. Dacă micuţul atinge solul doar cu vârfurile picioarelor, circulaţia sanguină din membrele inferioare va fi împiedicată. Consecinţa: plă­­­mânii şi organele din cavitatea abdominală vor fi comprimate, iar respiraţia şi circulaţia vor fi îngreunate. “În plus, când îşi face temele, la fiecare jumătate de oră, copilul trebuie să ia câte o pauză scurtă, de 5 – 10 minute, pentru a se dezmorţi. În acest timp, poate face câteva mişcări de gimnastică şi de întindere”, recomandă ortopedul.