A apărut implantul dentar mobil. Acesta a fost inventat de către medicul stomatolog Avram Manea și prof. Dumitru Pop, ambii din Cluj-Napoca și este unic în lume. 

Noul implant dentar reproduce mobilitatea fiziologică a dinților și permite menținerea stării de sănătate a danturii mai mult timp, comparativ cu tehnicile utilizate până acum. Implantul este realizat dintr-un aliaj specific de titan, dar are o altă structură interioară. Mobilitatea fiziologică de care este atâta nevoie pentru amortizarea presiunii pe care pacientul o pune pe dinți în timp ce-și mișcă mandibula, va împiedica deteriorarea implantului o perioadă mai lungă de timp. “Dinții nu sunt prinși în os. Între dinte și os există un spațiu de ordinul zecilor de microni în care el se mișcă și este un aspect important pentru că, în acest fel, se amortizează forțele aplicate dinților, de diferite intensități. Noul implant protejează osul înconjurător prin amortizarea forțelor masticatorii, permite utilizarea dinților naturali și implantelor ca stâlpi într-o lucrare protetică fixă comună”, explică dr. Avram Manea, stomatologul care, la numai 27 de ani, a inventat implantul mobil. Potrivit medicului, produsul va fi pus pe piață abia peste câțiva ani. Deși, până acum au fost fabricate câteva exemplare, acestea vor fi supuse testelor mecanice, apoi testelor pe animale și, în final, testelor pe pacienți. Cu siguranță, noul implant va fi mai scump. Materialele deosebite din care este fabricat, va face ca pacienții să plătească un preț mai mare pentru dintele artificial mobil.